Jurnalul.ro Ştiri Observator O olandeză, trimisă în judecată de DNA

O olandeză, trimisă în judecată de DNA

Myra-Maria-Cornelia Jochems, cetăţeană olandeză cu domiciliul în România, a fost trimisă în judecată, în decembrie 2015, pentru obţinerea frauduloasă a aproape un milion de euro din fonduri europene, potrivit unui comunicat transmis luni de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Femeia este acuzată de procurorii Serviciului Teritorial Timişoara al DNA de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

"La data de 3 septembrie 2010, în contextul depunerii la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Arad a documentaţiei privind un proiect finanţat din fonduri nerambursabile, al cărui beneficiar era societatea pe care o administra, inculpata Jochems Myra-Maria-Cornelia a folosit anumite documente false, fapt care a avut ca urmare obţinerea pe nedrept de fonduri nerambursabile în sumă de 4.165.293 de lei, din care a încasat efectiv 4.023.661,40 de lei", se arată în comunicatul DNA.

Potrivit procurorilor, proiectul prezentat de olandeză ar fi vizat construirea unei ferme zootehnice pentru taurine.

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, deoarece prejudiciul cauzat a fost între timp recuperat integral.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Arad.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri