Jurnalul.ro Ştiri Externe O pisică a străbătut 600 de kilometri pentru a-și găsi familia

O pisică a străbătut 600 de kilometri pentru a-și găsi familia

O pisică pe nume Coxi a străbătut 600 de kilometri, traversând jumătate din Franța, pentru a-și găsi familia. Odiseea pisicii a durat 13 luni. Era epuizată, înfometată și cântărea doar un kilogram când a fost găsită.

În august 2021, proprietarii pisicii s-au mutat din Meuse în Orne, iar acolo animalul a dispărut, anunță TF1.

"Am căutat și am căutat ... Am sunat tot cartierul. Din nefericire, nimeni nu văzuse pisica", a spus Lætitia De Amicis, proprietara ei.

Timp de 13 luni nu s-a mai știut nimic despre pisică, până la începutul lunii octombrie, când a fost văzută în fața fostei case a familiei.

Pisica a străbătut 600 de kilometri din localitatea Ginai din Normandia până la Ambly-sur-Meuse.

„Din punct de vedere științific, nu se poate explica cum a reușit această pisică să se descurce pe 600 de kilometri. A durat 13 luni. Din întâmplare, noroc sau coincidență, este probabil că s-a apropiat treptat și că, la un moment dat, a început să simtă mirosuri și să audă zgomote familiare care au determinat-o să se apropie de casă și să o regăsească în cele din urmă", spune Joana Lagarrigue, specialist în comportamentul pisicilor.

A fost recunoscută prin intermediul unui site. Era epuizată, înfometată și cântărea doar un kilogram când a fost găsită de stăpânii ei.

"Am plâns mult. Chiar și asistenta veterinară a fost foarte emoționată”, a povestit Lætitia.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: pisica drum
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri