Jurnalul.ro Ştiri Observator O româncă din Italia are sechestru pe nouă apartamente în Focșani

O româncă din Italia are sechestru pe nouă apartamente în Focșani

O româncă rezidentă în Italia, care deține nu mai puțin de nouă apartamente în Focșani, a intrat în vizorul autorităților, care au decis să-i pună sechestru pe toate imobilele, scrie www.stiridiaspora.ro

Tribunalul Vrancea a decis ca apartamentele deținute de o focșăneancă să fie puse sub sechestru, după ce autoritățile judiciare au solicitat această măsură, într-un dosar penal.

Potrivit motivării deciziei, citată de publicația locală Monitorul de Vrancea, focșăneanca de 51 de ani, rezidentă în Italia, este bănuită de afaceri „necurate” în acel stat, alături de soțul său – cetățean italian, de fratele acestuia și de alte persoane.

În Italia exista chiar și o sentință pronunțată acum un an, autoritățile italiene precizând că se are în vedere inclusiv confiscarea apartamentelor, despre care există indicii că ar fi fost obținute ilicit.

Între timp, cât se judeca acest proces, focșăneanca a arătat că ar fi fost anulat ordinul de sechestru cu privire la trei din cele cinci imobile, considerându-se că au fost dobândite anterior faptelor ce fac obiectul dosarului penal în care fusese implicat soțul său.

Cu toate acestea, tribunalul a constatat că apărările folosite de focșăneancă nu aveau legătură cu speța, iar dispozițiile privind sechestrul asupra celor cinci imobile în vederea confiscării erau legate de o altă procedură.

În Italia, soțul focșănencei este bănuit că obținea venituri din închirierea unor imobile preluate abuziv, iar pentru a disimula totul, transfera bani în România pe numele soției, iar aceasta îi investea în apartamente.

”Din verificările efectuate, a reieșit că soția lui M. G., B. B., deține un număr de 9 apartamente pe raza municipiului Focșani.

În perioada 2015 – 2016, menționată ca fiind cea mai intensă din punct de vedere economic a lui M. G., soția acestuia B. B. a cumpărat 4 imobile în valoare totală de 122.005 euro, sumă reprezentând aproximativ jumătate din sumele de care M. se laudă că a reușit să le obțină din activitățile ilicite, respectiv din exploatarea forței de muncă și din tulburarea de posesie a imobilelor aflate în proprietatea INPS-ului”, se arată în motivarea instanței.

Subiecte în articol: sechestru
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri