Jurnalul.ro Tech Ştiinţă O româncă, în lupta ultimilor 100 de marțieni

O româncă, în lupta ultimilor 100 de marțieni

de Irina Stoica    |   

Se anunţă o nouă serie de provocări pentru cei 100 de voluntari rămaşi în cărţi pentru a coloniza Planeta Roşie. Iniţiatorii proiectului „Mars One" încep o rundă de teste pentru a elimina încă 60 de voluntari. Printre cei cu şanse la o călătorie fără întoarcere pe Marte este şi românca Andreea Rădulescu. Alături de ceilalţi candidaţi, ea se va antrena într-o replică a viitoarei reşedinţe marţiene.

Munca în echipă va fi cheia succesului în a treia rundă de selecţie. Pe durata a cinci zile, cei 100 de pământeni dornici să colonizeze planeta Marte vor face faţă împreună unor probe în care să demonstreze că ştiu să colaboreze, să negocieze, să gestioneze conflicte. Pentru prima dată de la lansarea proiectului „Mars One", candidaţii se vor cunoaşte personal şi se vor distribui, la alegere, în grupuri de câte 10. „Vrem să avem grupuri cât mai diverse, în care să exploatăm unicitatea şi contribuţiile speciale pe care fiecare le poate oferi pentru a rezolva probleme complexe", a explicat expertul medical al misiunii, dr. Norbert Kraft, într-un comunicat Mars One.

Vor ieşi la iveală, astfel, cele mai bune echipaje posibile, speră iniţiatorii proiectului. Iar la finalul rundei vor rămâne doar 40 dintre voluntari. Testele şi probele la care vor fi supuşi le vor măsura capacitatea de a lucra în echipă în condiţiile în care au parte de resurse limitate, cât de independenţi sau dependenţi de ceilalţi sunt, cât sunt de creativi, cât de eficient găsesc soluţii în momente de criză. Precizia, rezistenţa şi capacitatea de comunicare sunt, de asemenea, calităţi importante pentru cei care fac selecţia. Se vor lua în calcul şi preferinţele membrilor echipei. În fiecare zi, între 10 şi 20 de candidaţi vor fi eliminaţi. „Scopul acestor probe este să le evaluăm competenţele-cheie. La finalul probelor vom avea discuţii cu fiecare în parte, pentru a afla mai multe despre motivaţia lor, despre cât sunt de corecţi, despre strategiile pe care le fac ca să facă faţă situaţiei, despre cum iau deciziile", a mai explicat dr. Kraft.

“Mars One” este un proiect lansat de olandezul Bas Lansdorp şi are ca scop trimiterea, în 2024, a unui echipaj de patru voluntari pentru colonizarea planetei Marte, fără posibilitatea de a reveni pe Terra. Bugetul misiunii este de 6 miliarde de dolari. O singură româncă a ajuns în această fază a selecţiei. Andreea Rădulescu locuieşte în Canada şi, în filmul de prezentare din prima rundă a selecţiei, a spus despre ea că este pasionată de tot ce are legătură cu ştiinţa, în special cu aviaţia şi explorarea spaţială.

„Aş vrea să plec pe Marte pentru că vreau să iau parte, în acelaşi timp, la istoria şi viitorul omenirii. Mi-ar plăcea să fac parte din echipa care va construi fundaţia unei noi civilizaţii pe o nouă planetă. E doar o chestiune de timp până când omenirea va trebui să îşi găsească un nou habitat, pe o nouă planetă, iar această misiune reprezintă o oportunitate perfectă"

Andreea Rădulescu, românca din proiectul „Mars One"

Probele de acum au loc la Amersfoot, în Olanda. Ulterior, ultimii 24 de candidați vor fi filmați, în etapa Big Brother a testelor

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri