Jurnalul.ro Ştiri Externe Un profesor, doi părinți și trei copii au fost înjunghiați mortal într-o grădiniță din China

Un profesor, doi părinți și trei copii au fost înjunghiați mortal într-o grădiniță din China

de Redacția Jurnalul    |   

Șase persoane au fost ucise și una rănită după ce ar fi fost înjunghiate într-o grădiniță din provincia chineză Guangdong, anunță BBC.

Poliția a declarat că a arestat un bărbat de 25 de ani și că investighează cauza atacului.

Ei nu au dezvăluit niciun detaliu despre victime, dar au numit acest caz un "atac intenționat".

Ei au spus că atacul a avut loc luni, la ora locală 07:40.

UPDATE:

Printre victime se numără un profesor, doi părinți și trei copii, relatează AFP.

Infracțiunile violente sunt relativ rare în China, dar în ultimii ani s-a produs totuși o serie de atacuri cu cuțitul, inclusiv în școli.

În luna august a anului trecut, un atacator înarmat cu un cuțit a luat cu asalt o grădiniță din provincia Jiangxi (sud-est), omorând trei persoane și rănind alte șase. În aprilie 2021, doi copii au murit, iar alți 16 au fost răniți înjunghiați în orașul Beiliu, în regiunea autonomă Guangxi Zhuang. În octombrie 2018, 14 copii au fost răniți în urma unui atac cu cuțitul la o grădiniță din Chongqing, în sud-vestul Chinei.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: atac gradinita
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri