Jurnalul.ro Ştiri Externe OIAC începe ancheta privind presupusul atac chimic din Douma

OIAC începe ancheta privind presupusul atac chimic din Douma

Anchetatorii Organizaţiei pentru interzicerea armelor chimice (OIAC) ar urma să sosească duminică în fostul oraş rebel Douma, situat în apropiere de Damasc, pentru a întreprinde o anchetă privind un presupus atac chimic ce a declanşat lovituri aeriene împotriva regimului, potrivit unui responsabil sirian, citat de AFP. 

''Misiunea de anchetă a sosit ieri (sâmbătă) la Damasc şi este prevăzută ca ea să meargă astăzi (duminică) la Douma pentru a-şi începe activitatea'', a declarat pentru AFP Ayman Soussane, adjunct al ministrului de externe. 

Această declaraţie survine la o zi după anunţul făcut de regim privind cucerirea tuturor zonelor rebele din Ghouta Orientală după evacuarea ultimilor combatanţi rebeli din Douma. 

''Vom lăsa echipa să-şi facă treaba în mod profesional, obiectiv, imparţial şi departe de orice presiune (din partea autorităţilor). Rezultatele anchetei vor infirma acuzaţiile mincinoase'' împotriva Damascului, a adăugat el. 

Sâmbătă, OIAC, care îşi are sediul la Haga, a afirmat că îşi continuă misiunea de anchetă privind presupusul atac chimic din Douma, în pofida loviturilor aeriene ale SUA, Franţei şi Marii Britanii.

AGERPRES

Subiecte în articol: douma atac chimic oiac
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri