Jurnalul.ro Ştiri Externe Cancelarul Olaf Scholz anunţă interzicerea activităţilor mişcării palestiniene Hamas în Germania

Cancelarul Olaf Scholz anunţă interzicerea activităţilor mişcării palestiniene Hamas în Germania

de Redacția Jurnalul    |   

Cancelarul german Olaf Scholz a anunţat joi că toate activităţile din Germania ale mişcării palestiniene Hamas vor fi interzise ca urmare a atacului fără precedent lansat recent împotriva Israelului, relatează DPA, AFP şi Reuters.

De asemenea, va fi interzisă şi reţeaua de solidaritate palestiniană Samidoun.

''Ministerul federal de Interne va emite o interdicţie privind activitatea Hamas în Germania. O asociaţie ca Samidoun, ai cărei membri sărbătoresc în plină stradă actele teroriste cele mai brutale, va fi interzisă în Germania'', a declarat Scholz într-un discurs rostit joi în parlamentul federal german.

Hamas este deja clasificată drept organizaţie teroristă de către Uniunea Europeană şi Statele Unite.

Asociaţia Samidoun, care se prezintă drept o reţea de solidaritate cu deţinuţii palestinieni, a salutat atacul Hamas, împărţind dulciuri în districtul Neukölln din Berlin. ''Acest lucru este demn de dispreţ. Este inuman şi contravine tuturor valorilor faţă de care suntem angajaţi ca ţară. Nu acceptăm ura şi incitarea. Nu tolerăm antisemitismul'', a subliniat şeful executivului german.

Potrivit Der Spiegel, în prezent activitatea Samidoun este monitorizată de serviciul de informaţii interne german.

Pe de altă parte, cancelarul Olaf Scholz a promis că Germania îşi va folosi ''toate contactele'' pentru a împiedica o escaladare a evenimentelor din Orientul Mijlociu. ''În această situaţie dramatică, ar fi iresponsabil să nu utilizăm toate contactele care pot ajuta'', a spus el. Scholz are prevăzută pentru joi o întrevedere la Berlin cu emirul Qatarului, văzut drept posibil mediator ţinând cont de sprijinul financiar qatarez pentru Hamas.

În acelaşi discurs, şeful executivului german a susţinut că Hamas nu ar fi fost în măsură să lanseze atacurile fără precedent contra Israelului fără a avea sprijinul Iranului în ultimii ani, afirmând că acest lucru este evident, deşi până în prezent nu există probe tangibile în această privinţă. El a calificat drept ''ruşinoasă'' tăcerea preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, în faţa ''violenţei teroriste'' a Hamas.

Pe 7 octombrie, în plin Sabat, sute de combatanţi Hamas s-au infiltrat în sudul Israelului şi au ucis peste 1.000 de civili pe străzi, în locuinţe şi la un festival în aer liber, semănând teroare sub un tir intens de rachete lansate din Fâşia Gaza către oraşe şi sate israeliene. În timpul acestui atac de o violenţă extremă, militanţii palestinieni au luat ostatici zeci de civili israelieni şi străini pe care Hamas ameninţă că îi va executa.

Armata israeliană a anunţat că 1.200 de persoane, majoritatea civili, au fost ucişi de Hamas. În Fâşia Gaza, cel puţin 1.200 de oameni şi-au pierdut viaţa în timpul ripostei israeliene, potrivit autorităţilor locale. Autorităţile israeliene au recenzat 150 ostatici luaţi de Hamas, în timp ce alte câteva sute de persoane sunt date dispărute. 

Subiecte în articol: Olaf Scholz hamas Germania
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri