Jurnalul.ro Ştiri Externe Olaf Scholz solicită Rusiei să excludă fără echivoc folosirea armelor atomice

Olaf Scholz solicită Rusiei să excludă fără echivoc folosirea armelor atomice

Cancelarul german Olaf Scholz a transmis un mesaj Rusiei să excludă fără echivoc folosirea armelor atomice în războiul din Ucraina, informează EFE.

"Nu este permisă şi nu este legitimă folosirea armelor nucleare în acest conflict. Cerem Rusiei să declare că nu o va face. Este vorba despre o limită ce nu poate fi depăşită", a spus Scholz într-o intervenţie la o reuniune a formaţiunii sale, Partidul Social-Democrat (SPD), în acest weekwnd.

Scholz a anunțat încă de vineri, când s-a aflat într-o vizită în China, cu privire la pericolul unei escaladări nucleare.

Pe de altă parte, la evenimentul SPD, o intervenţie online a şefului grupului parlamentar, Rolf Mutzenich, a provocat polemică.

Mutzenich, care a pledat în repetate rânduri pentru găsirea unei soluţii diplomatice în Ucraina, a dat asigurări că atitudinea sa a determinat guvernul ucrainean să-l includă pe o "listă de terorişti".

"M-a deranjat să fiu inclus pe o listă de terorişti a guvernului ucrainean cu argumentul că apăr o încetare a focului sau armistiţii regionale pentru a putea face progrese diplomatice", a spus Mutzenich.

Între timp, Ministerul de Externe ucrainean a negat că există o astfel de listă.

"Guvernul ucrainean nu alcătuieşte liste cu terorişti şi, din câte ştiu, în Ucraina nu există niciun proces împotriva domnului Mutzenich", a declarat purtătorul de cuvânt al MAE ucrainean, Oleh Nikolenko, prin intermediul contului său de Facebook.

Centrul împotriva Dezinformării al Consiliului de Securitate şi Apărare al Ucrainei a publicat în vară pe internet o listă cu 70 de persoane - pe care figura şi Mutzenich - acuzate că transmit "naraţiuni" care coincid cu propaganda rusă. Totuşi, această listă nu mai este disponibilă pe internet, scrie EFE.

Subiecte în articol: arme atomice Rusia Olaf Scholz
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri