A trebuit să treacă aproape 29 de ani de când , la începutul anului 1990, ministrul culturii, Andrei Pleșu, l-a pricopsit pe confratele Gabriel Liiceanu cu averea fostei edituri a CC al PCR, devenită, între timp, Editura Nicolae Bălcescu, pentru a ne convinge că actuala Editură Humanitas a preluat de la Editura Politică nu doar patrimoniul financiar și imobiliar, dar și deprinderile propagandistico-omagiale. Altfel nu îmi pot explica de unde și până unde ideea unui volum omagial consacrat Laurei Codruța Kovesi, multilateral medaliata zeiță a luptei anticorupție.
Că însuși directorul și mentorul spiritual al editurii, Gabriel Liiceanu, este un împătimit adulator și un necondiționat idolatru al doamnei pe care a și numit-o Slujirea, asta știam cu toții. Dar că frenezia omagială va înregistra asemenea cote delirante, la asta chiar că nu ne așteptam… Dar, dacă tot vorbim despre multiculturalism și despre toleranță, haideți să vedem și care sunt coordonatele definitorii ale acestui atât de ambițios proiect. Potrivit inițiatoarei sale, Ioana Burtea, ideea directoare constă în întrebarea: „Care ar fi moștenirea Laurei Codruța Kovesi în lupta anticorupție și ce urmează pentru DNA după ce își va încheia mandatul în 2019?”
Pentru asta, se vor valorifica în primul rând în materiale de lucru ale DNA ca și în texte care să exprime larga recunoaștere autohtonă, europeană și transcontinentală a doamnei Slujitoateri. Firește, dată fiind importanța cu totul de excepție a lucrării, înțeleg și respect discreția Ioanei Burtea și din acest motiv nu am pretenția să aflu , în avans, mai multe detalii despre sumarul cărții. Sumar din care înclin să cred că nu vor lipsi analize aplicate, la obiect, asupra unor epocale performanțe ale DNA, sub clarvăzătoarea și supra-exigenta conducere a Laurei Codruța Kovesi, între se care prenumără cazul „unității de elită de la Ploiești”, cu referiri punctuale la Lucian Onea și Mircea Negulescu sau valul de achitări în trombă, de la Ludovic Orban la Toni Greblă , de la Călin Popescu Tăriceanu la Victor Ponta și Dan Șova. Așa după cum din florilegiul omagial nu cred că vor lipsi nici substanțiala caracterizare făcută de Damien Phillips în „The Telegraph” („Laura Kovesi a subminat în mod fatal statul de drept”) și nici recenta analiză a lui Horațiu Pepine pentru ediția în limba română a prestigioasei publicații „Deutsche Welle”, în care se avansează această concluzie premonitorie: „Capăt de linie la DNA”. Pentru Laura Codruța Kovesi, bineînțeles!
Cât privește prefața crestomației, aici chiar că nu mai este loc de îndoială, cele mai mari șanse având, din capul locului, raportul de evaluare în temeiul căruia ministrul de Justiție, Tudorel Toader, a declanșat procedurile de revocare a Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror șef al DNA.
Până aici, toate bune și frumoase, dar tare mă tem că devine tot mai probabil ca ,printr-o simplă coincidență desigur, toate aceste intense și pasionate eforturi depuse în vederea realizării monumentalului volum omagial dedicat Doamnei Nefertiti, să aibă cam aceeași soartă cu,,Omagiul’’ pe care Editura Politică îl pregătea să apară în ianuarie 1990. Anul în care se împlinea un sfert de veac de la istoricul Congres al IX-lea care l-a ales în fruntea partidului pe Nicolae Ceaușescu și „a inaugurat cea mai glorioasă epocă din istoria multimilenară a patriei”. Numai că, roata istoriei s-a întors brusc și a făcut ca acest album omagial să rămână fără obiectul muncii.
De aici și posibila analogie între cele două proiecte editoriale, dar numai și numai în sensul că ar fi nu chiar imposibil ca și volumul care îi este consacrat Laurei Codruța Kovesi să nu o mai găsească pe funcție pe eroina sa principală. Pentru a elimina orice tendențioasă interpretare a analogiei, menționez că este cât se poate de rezonabilă și o altă analogie, de data asta între Laura Codruța Kovesi și o altă(fostă) personalitate a vremurilor apuse în care procurorii tăiau și spânzurau. Cu Ana Pauker, și ea supranumită „cea mai puternică femeie”. Cățărată pe culmile puterii grație uriașei susțineri din partea unui anumit „centru conducător”și doborâtă tot la comanda acestuia!
Așa că titlul cel mai nimerit al volumului ar putea fi această înțeleaptă vorbă românească: „Fost-ai, lele, cât ai fost!...”