Jurnalul.ro Ştiri Social ONG-urile care fac politică, înțărcate de la banii publici

ONG-urile care fac politică, înțărcate de la banii publici

de Diana Scarlat    |   

Senatorul PSD Liviu Pleșoianu vrea să depună chiar el un amendament la noua lege a ONG-urilor, a cărui inițiator este, pentru a exclude posibilitatea de interpretare în detrimentul acestora. Politicianul va mai iniția un proiect de lege, pentru a scoate de pe listele de finanțare de la Ministerul Culturii toate publicațiile satelit ale ONG-urilor care în loc de cultură fac politică. În actualul proiect, pe care l-a inițiat împreună cu Șerban Nicolae, i-a exclus pe de pe lista de utilitate publică pe cei care au făcut politică în ultimii doi ani.

Textul de lege care modifică Ordonanța 26/2000, pentru funcționarea ONG-urilor, a trecut tacit de Senat, cu un articol interpretabil: „Asociațiile, fundațiile și federațiile au obligația de a publica semestrial, până la data de 31 iulie, respectiv 31 ianuarie, în Monitorul Oficial partea a IV-a, declarațiile de venituri și cheltuieli pentru semestrul precedent. În declarația publicată se menționează distinct, pentru fiecare venit în parte, persoana sau activitatea, după caz, care a generat venitul respectiv, precum și valoarea acestuia”. Textul se poate interpreta prin obligația de a face liste cu toate persoanele care donează sume foarte mici, în cadrul campaniilor de strângere de fonduri prin SMS, de exemplu, dar și cu persoanele fizice care donează anual 2% din impozitul pe venit. „Într-adevăr, e o chestiune care trebuie să fie clarificată. Una e sursa de finanțare a ONG-ului respectiv, altceva este o campanie pe care ONG-ul o face. Și în privința donației de 2% din impozit ar trebui să fie făcută o mențiune prin care să nu fie nevoite ONG-urile să facă astfel de liste. Normele de aplicare vor stabili clar procedura, dar până atunci, o să vorbesc și cu Șerban Nicolae, care e coinițiator și a  lucrat chiar la această parte legată de transparentizare, pentru a introduce un amendament”, a declarat, pentru Jurnalul, Liviu Pleșoianu.

Cu ochii pe revistele de cultură

Partea din lege la care a lucrat Liviu Pleșoianu este cea care definește utilitatea publică, expluzându-i de la finanțările de utilitate publică pe toți cei care au fost implicați, în orice fel, în politica internă sau din Parlamentul European. Pe lângă această lovitură, Pleșoianu a mai găsit o posibilitate de a tăia finanțarea din bani publici a ONG-iștilor care fac politică. “Există și reviste de cultură asociate unor ONG-uri, care primesc bani și de la Ministerul Culturii. Voi propune un proiect de lege pentru clarificarea criteriilor conform cărora se vor da acești bani, pentru că acum sunt criterii foarte vagi, care nu specifică în mod clar că trebuie să aibă conținut exclusiv cultural. Chiar săptămâna viitoare voi depune acest proiect de lege”, a mai spus senatorul.

A transparentiza sursele de finanțare nu înseamnă să omori ONG-urile birocratic. Sunt ONG-uri care chiar fac lucruri bune. Este foarte corect faptul că a fost ridicată această problemă.

Liviu Pleșoianu, senator PSD

Subiecte în articol: Liviu Pleşoianu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri