"Este important ca guvernele şi sectorul privat să coopereze pentru a le face să ajungă pe piaţă", a spus Guterres la Centrul de coordonare comună (CCC) pentru exporturile de cereale ucrainene de la Istanbul.
Acordul încheiat în luna iulie de Ucraina și Rusia, sub coordonarea Turciei și ONU, garantează și Moscovei exporturile de produsele agricole şi îngrăşăminte.
'Ceea ce vedem aici la Istanbul şi la Odesa nu este decât partea cea mai vizibilă a soluţiei. Cealaltă parte a acestui acord global este accesul neîngrădit pe pieţe mondiale al produselor alimentare şi îngrăşămintelor ruseşti, care nu sunt supuse sancţiunilor', a subliniat Guterres, care a precizat că acestea întâmpnă obstacole din cauza sancțiunilor occidentale, impuse în contextul invaziei în Ucraina.
'Fără îngrăşăminte în 2022, nu va fi poate suficientă hrană în 2023. Exporturile de produse agricole şi îngrăşăminte din Ucraina şi Rusia este esenţial pentru a calma pieţele şi a face să scadă preţurile pentru consumatori', a spus oficialul ONU.
Rusia este cel mai mare exportator de îngrășăminte din lume.