Jurnalul.ro Ştiri Externe ONU: Răpirile și detenția arbitrară a civililor sunt „larg răspândite" în Ucraina

ONU: Răpirile și detenția arbitrară a civililor sunt „larg răspândite" în Ucraina

Reprezentanții ONU susțin că răpirile și detenția arbitrară a civililor sunt „larg răspândite" în Ucraina, potrivit Sky News.

Cel puțin 270 de cazuri de civili răpiți de militarii ruși au fost documentate de la începutul invaziei, a declarat un reprezentant ONU.

„În ciuda restricțiilor privind accesul, am documentat 270 de cazuri de detenție arbitrară și dispariție forțată. Opt dintre victime au fost găsite moarte", a declarat Michelle Bachelet, înaltul comisar ONU pentru drepturile omului.

De asemenea, ministrul adjunct de externe al Ucrainei, Emine Dzhaparova, a acuzat Rusia de răpiri la scară „masivă".

Biroul ONU pentru drepturile omului nu a primit acces pe teritoriul ocupat de forțele rusești.

Moscova susține că afirmațiile ONU fac parte dintr-o campanie de dezinformare pentru a „acoperi crimele regimului de la Kiev".

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: ucraina
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri