Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban: Dacă premierul nu îi va scoate din Guvern pe miniştrii cu probleme, iniţiem moţiune de cenzură

Orban: Dacă premierul nu îi va scoate din Guvern pe miniştrii cu probleme, iniţiem moţiune de cenzură

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat marţi că liberalii iau în calcul iniţierea unei moţiuni de cenzură în cazul în care premierul Mihai Tudose nu îi va demite din Guvern pe miniştrii "cu probleme". 

"Îl somăm pe Tudose să nu mai facă pe viteazul la televizor, să nu mai voteze în Biroul sau în conducerea PSD pentru menţinerea în funcţii a miniştrilor cu probleme penale şi îl somăm să iniţieze, pentru că are atribuţiile constituţionale, fără să mai ceară voie de la Dragnea, scoaterea, evacuarea din Guvern pe scara de urgenţă a miniştrilor cu probleme, indiferent că sunt probleme penale, probleme de plagiat sau că sunt probleme de analfabetism sau de incompetenţă crasă. În cazul în care nu va iniţia scoaterea din Guvern a tuturor miniştrilor cu probleme, luăm în calcul iniţierea unei moţiuni de cenzură", a declarat Orban, după şedinţa Biroului Executiv al PNL, care a avut loc la Palatul Parlamentului. 

El a spus că PNL îi dă premierului un termen "rezonabil" pentru a renunţa la miniştrii "cu probleme". 

"Evident, un termen rezonabil de o săptămână, zece zile", a precizat Orban. 

Liderul PNL a susţinut că există oportunităţi de a putea obţine voturi pentru moţiunea de cenzură. 

"Am văzut că UDMR-iştii sunt cam supăraţi pe PSD, pentru că Dragnea le-a tras ţeapă. (...) Normal că vom discuta cu toată lumea în momentul în care vom iniţia moţiunea de cenzură şi vom strânge semnături şi vom deschide lista de semnături pentru depunerea moţiunii de cenzură către toţi parlamentarii", a afirmat preşedintele PNL. 

În opinia sa, PSD nu mai are nicio legitimitate pentru guvernarea României. 

"Singura soluţie posibilă este scoaterea de la putere a acestui grup toxic pentru România şi reîntoarcerea la popor prin alegeri anticipate", a adăugat Orban. 

Liderul PNL a afirmat că situaţia din România reclamă moţiunea de cenzură în cazul în care PSD "se încăpăţânează să ţină în funcţii oameni care distrug imaginea" ţării. El a vorbit despre situaţia ministrului delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb: "Nimeni nu va mai credita un astfel de ministru asupra căruia există o cerere de urmărire penală". 

Ludovic Orban a menţionat că se poate ajunge la alegeri anticipate după căderea a două Guverne, susţinând că există şanse în acest caz. 

"Văzând ce fac şefii lor, ar trebui ca majoritatea parlamentarilor să le dea un brânci pe scări, nicidecum să-i mai sprijine în funcţii", a declarat Orban. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri