Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Orele suplimentare de muncă. Ce drepturi au angajații în 2023

Orele suplimentare de muncă. Ce drepturi au angajații în 2023

Mulți angajați sunt nevoiți să facă ore suplimentare în sezonul estival, înainte să plece în concediu sau pentru a suplini colegii aflați în vacanță. Află ce drepturi au angajații și cum se compensează orele suplimentare, conform noilor prevederi din Codul Muncii.

Vara poate fi o perioadă aglomerată în care se adună orele suplimentare de lucru pentru mulți angajați din domenii variate, de la domeniile tehnice și industriale, până la domeniul serviciilor, domeniul bancar, marketing, mass media sau organizarea de evenimente.

Mulți angajați sunt nevoiți să lucreze peste program înainte de a pleca în concediu. Este o practică obișnuită și se face de cele mai multe ori tacit, fără ca angajații să beneficieze de vreo recompensă pentru orele suplimentare. Mulți angajați sunt nevoiți să lucreze în locul colegilor plecați în vacanță, iar orele suplimentare reprezintă un copromis foarte costisitor din punct de vedere financiar și al sănătății. Până și angajații străini care caută jobs în România sunt avertizați că pot fi puși în situația de a lucra peste program, mai ales în perioada verii.

 

Cum sunt legiferate orele suplimentare

Orice angajat trebuie să știe că munca suplimentară este reglementată de Codul muncii în cadrul art. 120 – 124. Pentru salariații angajați cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână. Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal va fi considerată muncă suplimentară.

Conform art. 122 din Codul Muncii, orice angajat trebuie să știe că ”munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 90 de zile calendaristice după efectuarea acesteia”.

Așadar, angajații care sunt nevoiți să lucreze suplimentar pot solicita compensarea orelor suplimentare în termen de 90 de zile sau de trei luni de la efectuarea orelor de muncă peste program. Iar orele suplimentare se compensează prin ore libere plătite.

 

Câte ore suplimentare poți lucra în 2023

Programul de lucru legal în România este de 40 de ore pe săptămână. Angajații care trebuie să lucreze peste program, pot face încă opt ore suplimentare de muncă. Conform Codului Muncii, durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, cu tot cu orele suplimentare.

Cu toate acestea, legea prevede și o excepție. Angajatorul poate cere angajaților să lucreze mai mult de 48 de ore într-o săptămână, în condiții excepționale, cu condiția ca media orelor de muncă calculată pe o perioadă de referință de 4 luni calendaristice, să nu depășească 48 de ore pe săptămână.

 

Românii fac prea multe ore suplimentare neplătite

Conform unui sondaj recent, aproape 70% dintre angajații din România muncesc peste program fără să fie plătiți sau fără să discute cu angajatorul despre plata orelor suplimentare. Accesul facil prin internet la instrumentele de lucru specifice de la birou face ca bariera dintre orele de muncă și orele libere de acasă să fie tot mai subțire.

Angajații din middle management sunt cei mai afectați de acest fenomen. Cei mai mulți dintre ei verifică mesajele, taskurile și răspund unor probleme din timpul lor liber de acasă, folosind aplicațiile de pe telefon sau de pe laptop. Aproape 80% dintre angajații care au răspuns sondajului susțin că lucrează cel puțin încă o oră în fiecare zi peste timpul de lucru legal. Iar acest fenomen este specific celor care au locuri de muncă în București sau în marile orașe, dar și celor din orașele mai mici din provincie, care au locuri de munca Giurgiu sau locuri de munca Alba Iulia.

Puțini angajați știu că ”munca suplimentara nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepția cazului de forță majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor unui accident", după cum prevede Codul Muncii (art. 120, alin 2)

 

Angajații remote, dreptul la recompense pentru orele suplimentare

Legea Telemuncii – Legea nr. 81/2018 prevede ore suplimentare și pentru angajații care lucrează de acasă, în sistem remote. Ei își organizează programul de lucru în comun acord cu angajatorul, conform cu prevederile contractului individual de muncă sau cu prevederile contractului colectiv de muncă.

Dar pot efectua munca suplimentară în aceleași condiții stipulate în Codul Muncii, la solicitarea angajatorului și cu acordul lor scris. Condițiile explicate mai sus pentru orele suplimentare se refră însă la angajatorul cu normă întreagă, chiar dacă acesta lucrează de acasă.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri