Jurnalul.ro Cultură Film Organizatorii Festivalul de la Cannes cer eliberarea imediată a regizorului Mohammad Rasoulof, condamnat la închisoare în Iran

Organizatorii Festivalul de la Cannes cer eliberarea imediată a regizorului Mohammad Rasoulof, condamnat la închisoare în Iran

Organizatorii Festivalul de Film de la Cannes au cerut joi eliberarea imediată a regizorului iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la un an de închisoare în ţara sa şi premiat în urmă cu doi ani pe Croazetă pentru filmul său "A Man of Integrity", informează AFP.

"Cerem eliberarea imediată şi necondiţionată a lui Mohammad Rasoulof şi solicităm festivalurilor din întreaga lume, cinematografelor şi tuturor artiştilor să facă acelaşi lucru", au scris într-un comunicat organizatorii festivalului.

"Lumea a aflat cu cea mai mare consternare verdictul instanţei iraniene", care l-a condamnat pe cineast la un an de închisoare şi doi ani de interdicţie în ceea ce priveşte părăsirea teritoriului Iranului, dar şi implicarea în orice activitate socială şi politică.

Din septembrie 2017, regizorul a fost privat de posibilitatea de a "circula" liber, de a "lucra" şi de a pleca în străinătate, paşaportul său fiind "confiscat", potrivit lui Michele Halberstadt, directoarea ARP Selection, distribuitorul în Franţa al peliculei "A Man of Integrity".

"Prin opera sa, el nu a încetat să povestească despre realitatea din ţara sa, confruntându-se astfel cu cenzura impusă de autorităţile iraniene", au subliniat organizatorii Festivalului de Film de la Cannes, unde cineastul a prezentat până acum trei filme

Rasoulof a câştigat premiul "Un Certain Regard" la ediţia a 70-a a Festivalului de la Cannes cu filmul său "A Man of Integrity" ("Lerd" - în persană).

AGERPRES

Subiecte în articol: cannes
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri