Jurnalul.ro Ştiri Externe Crucea Roșie confirmă eliberarea a încă doi ostatici din Gaza. Este vorba despre două femei

Crucea Roșie confirmă eliberarea a încă doi ostatici din Gaza. Este vorba despre două femei

de Redacția Jurnalul    |   

Crucea Roșie Internațională a confirmat că a ajutat la eliberarea a încă doi ostatici deținuți de Hamas și i-a transportat luni seară din Gaza.

Într-o postare pe X, fostul Twitter, grupul umanitar adaugă că "rolul lor de intermediar neutru face posibilă această activitate și suntem pregătiți să facilităm orice eliberare viitoare", anunță BBC.

"Sperăm că se vor întoarce în curând alături de cei dragi".

Aripa militară a Hamas a anunțat pe Telegram eliberarea a încă doi ostatici, Nurit Yitzhak și Yocheved Lifshitz, prin medierea egipteano-qatareză.

"Am decis să îi eliberăm din motive umanitare și de sănătate", a spus sursa citată.

Acest anunț ridică la patru numărul total de ostatici eliberați până în prezent, din totalul cunoscut de 222. Două americano-israeliene, mamă și fiică, Judith și Natalie Raanan, au fost eliberate vineri din captivitate.

Luni seară, au existat informații potrivit cărora până la 50 de cetățeni străini și cu dublă cetățenie ar putea fi eliberați prin medierea Qatarului.

O sursă informată, citată de BBC, a negat această scurgere de informații, dar a declarat că "discuțiile sunt în curs de desfășurare cu privire la o eliberare completă a civililor, dar încă nu s-a făcut niciun progres".

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: ostatici hamas
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri