Cel puţin 123 de persoane adunate în jurul unei cisterne cu petrol care s-a răsturnat în estul Pakistanului au murit după ce aceasta a luat foc şi a explodat, au anunţat duminică poliţia şi echipele de intervenţie, citate de agenţiile internaţionale de presă.
Cisterna s-a răsturnat în oraşul Bahawalpur din cauza vitezei, după care a explodat în timp ce localnicii începuseră să adune petrolul care se scurgea din vehicul, a precizat pentru agenţia DPA un oficial al poliţiei, Shafiq Ali.
După explozie, echipele de intervenţie au găsit cel puţin 123 de cadavre, unele dintre ele fiind carbonizate până la neidentificare, a spus purtătoarea de cuvânt a serviciului local de salvare, Deeba Shahnaz.
Alte 90 de persoane primesc îngrijiri medicale în Spitalul Victoria din oraş, a adăugat purtătoarea de cuvânt.
Potrivit unui oficial local, peste 100 de persoane ar fi fost rănite.
Autorităţile au anunţat că operaţiunea de salvare s-a încheiat.
Sursa: www.agerpres.ro