Jurnalul.ro Timp liber Monden Pălăria lui Mircea Diaconu din "Profetul, aurul și ardelenii" a fost vândută cu 10.000 de euro

Pălăria lui Mircea Diaconu din "Profetul, aurul și ardelenii" a fost vândută cu 10.000 de euro

Pălăria purtată de actorul Mircea Diaconu în filmul "Profetul, aurul şi ardelenii" şi donată pentru susţinerea cauzei veteranilor militari pentru construcția primului centru de recuperare, refacere şi reabilitate din România a fost adjudecată la 10.000 de euro, în cadrul Licitaţiei caritabile pentru veteranii din teatrele de operaţii, organizată de Artmark.

"Obiectul de recuzită din western-ul comunist în regia lui Dan Piţa a cucerit publicul licitaţiei, lucru evident dat de timpul record de licitare, dar şi de numărul impresionant de persoane interesate. În jurul cauzei nobile s-au raliat mari artişti ai scenei româneşti, celebri jurnalişti, sportivi de performanţă, politicieni sau oameni de afaceri care au donat obiecte personale, toate, vândute la o valoare totală de aproximativ 24.000 de euro", a informat Artmark.

Piesele centrale ale licitaţiei care au fost adjudecate la sume record au fost: o fotografie realizată şi semnată de alpinistul Alex Găvan în momentul atingerii, fără oxigen suplimentar, a vârfului Gashrbrum II, de 8.035 m, din Munţii Himalaya, alături de o bucată din steagul budist arborat pentru protecţie pe cortul său din tabăra de bază de la 5.000 m, în timpul expediţiei, adjudecat pentru 2.000 de euro.

Totodată, un tricou cu autograful handbalistei Cristina Neagu a fost vândut cu preţul de 450 de euro, iar perechea de adidaşi a sportivei Gabriela Szabo cu care a câştigat ultimul titlu la Campionatele Europene de Atletism de la Munchen în 2002 a fost adjudecată cu 400 de euro.

Licitaţia a fost organizată de Artmark, în colaborare cu Asociaţia Militarilor Veterani.

AGERPRES

Subiecte în articol: mircea diaconu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri