Jurnalul.ro Ştiri Externe Panama Papers: Bill Gates, mirat de numărul mic de nume americane din dosar

Panama Papers: Bill Gates, mirat de numărul mic de nume americane din dosar

Bill Gates s-a declarat surprins de numărul mic al americanilor menţionaţi în documentele Panama Papers, într-un interviu acordat CNBC în Qatar.

Cele 11,5 milioane de documente care formează baza de date Panama Papers, sustrase de la firma panameză de avocatură Mossack Fonseca de Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie(ICIJ), au scos la iveală operaţiunile financiare ascunse ale unor politicieni şi personalităţi din întreaga lume.

Mulţi analişti s-au întrebat însă de ce sunt menţionaţi atât de puţini americani.

”Am fost surprins de numărul mic al americanilor. De câte ori declari veniturile, ţi se cere să declari conturile din străinătate şi activele. Nu înseamnă că toată lumea răspunde corect la aceste întrebări”, a spus Gates.

Informaţiile preliminare arată că peste 200 de persoane cu domiciliul în Statele Unite au fost numite în documentele Panama Papers, a relatat Forbes în această săptămână.

Totuşi, ICIJ a anunţat că în documente apar 214.000 de companii offshore, care au legătură cu persoane din peste 200 de ţări şi teritorii.

Între personalităţile prezente în documentele Panama Papers se află asociaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin, premierul britanic David Cameron şi fostul premier islandez Sigmundur David Gunnlaugsson, în timp ce americanii sunt puţini.

Una dintre teoriile care explică acest fapt este că Mossack Fonseca nu se afla printre firmele preferate de americani. O alta este că Statele Unite au propriile entităţi flexibile şi facilităţi fiscale.

Mulţi analişti sugerează că este uşor pentru cetăţenii americani să creeze companii paravan, în anumite state.

Între timp, un fost bancher al UBS, Bradley Birkenfeld, a sugerat marţi, într-un interviu pentru CNBC, că piratarea documentelor firmei Mossack Fonseca ar fi fost făcută de o agenţie americană de spionaj.

”În opinia mea, CIA este în mod sigur în spatele acestei acţiuni”, a spus Birkenfeld, fost bancher al UBS şi unul dintre cei mai importanţi informatori în domeniul financiar din istorie.

Dezvăluirile lui Birkenfeld au permis guvernului american să declanşeze o investigaţie de fraudă împotriva UBS şi altor bănci, pentru facilitarera evaziunii fiscale a unor cetăţeni americani. În februarie 2009, UBS a acceptat plata unei amenzi de 780 de milioane de dolari şi dezvăluirea numelor clienţilor americani, pentru închiderea investigaţiei.

Sursa: news.ro

Subiecte în articol: bill gates panama papers
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri