Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Panouri de avertizare în loc de autorizaţii  de securitate

Panouri de avertizare în loc de autorizaţii  de securitate

de Adrian Stoica    |   

Dacă tot nu au reuşit să închidă unităţile publice care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu, autorităţile vor să-i oblige pe patronii acestor unităţi să-şi avertizeze măcar clienţii că ei nu funcţionează legal. Prevederea apare într-un proiect de lege adoptat ieri de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, după ce această iniţiativă legislativă fisese adoptată încă din luna aprilie de către senatori.

Proprietarii de cluburi, baruri, restaurante, cinematografe, hoteluri, pensiuni, teatre și alte unități publice, care nu au încă autorizația de securitate la incendiu, vor trebui să monteze la intrare un panou  prin care să-şi avertizeze clienții că spațiul respectiv funcționează  fără autorizație. “Acest spațiu funcționează fără autorizația de securitate la incendiu”, este textul care va trebui afişat după ce legea va intra în vigoare.

Amenzile au fost diminuate

În forma inițială adoptată în Senat, proiectul prevedea litere de tipar de culoare de avertizare galben, de minimum 10 cm pe fundal alb, dar deputaţii au eliminat aceasta prevedere. De asemenea, ei au decis să reducă şi cuantumul amenzilor contravenţionale care se vor aplica celor care nu respectă noua cerinţă.

Amenda minimă a fost redusă de la 20.000 de lei la 2.501 lei, iar cea maximă de la 50.000 de lei la 5.000  de lei.

Proiectul de lege a fost iniţiat de un grup de parlamentari  din opoziție după incendiul de la începutul acestui an din clubul Bamboo şi a fost susţinut şi de Executiv.

 

 

Subiecte în articol: panouri de avertizare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri