Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa Francisc a acceptat să primească în audienţă la Vatican un transsexual

Papa Francisc a acceptat să primească în audienţă la Vatican un transsexual

Papa Francisc a făcut, duminică, un apel către catolici legat de acceptarea persoanelor homosexuale şi a anunţat că a acceptat să primească în audienţă la Vatican un transsexual. ''În viaţa mea ca preot, episcop şi chiar papă, m-am aflat în preajma oamenilor cu tendinţe homosexuale şi chiar a homosexualilor practicanţi'', a spus el într-o conferinţă de presă la bordul avionului papal la întoarcerea din turneul efectuat în Caucaz, informează DPA.


Papa a declarat că a fi homosexual nu este un motiv ''de sărbătoare'' din punctul de vedere al Bisericii Catolice, însă oamenii care sunt în ''această situaţie'' trebuie ajutaţi, aduşi mai aproape de Dumnezeu, abordaţi în mod individual şi integraţi în Biserica Catolică.

''Asta ar face Iisus astăzi'', a spus Papa Francisc. ''Dacă o persoană aflată în această situaţie ar veni în faţa lui Iisus, în mod sigur Iisus n-ar spune: Pleacă pentru că eşti homosexual'', a adăugat suveranul pontif.

Transsexualul pe care Papa a acceptat să-l primească la Vatican este un spaniol care s-a născut femeie dar este în prezent identificat drept bărbat. Suveranul pontif a declarat că acesta i-a scris spunându-i că ''suferă mult'' şi că ar ''găsi consolare'' dacă Papa ar fi de acord să îl primească pe el şi pe femeia cu care s-a căsătorit după operaţia de schimbare de sex. ''Le-am oferit o audienţă şi au fost bucuroşi'', a spus Papa potrivit sursei citate.

Sursa: AGERPRES

Subiecte în articol: papa francisc Vatican
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri