Papa a făcut aceste comentarii pentru ziarul italian Corriere della Sera, într-un interviu publicat marți.
"Orban, când l-am întâlnit, mi-a spus că rușii au un plan, că totul se va termina pe 9 mai", a declarat Papa Francisc.
"Acest lucru ar explica și viteza escaladării din aceste zile. Pentru că acum nu este vorba doar de Donbas, ci și de Crimeea, de Odesa, de a lua Ucrainei portul de la Marea Neagră, de tot."
„Nu există suficientă voință pentru pace", a spus Papa. „Sunt pesimist, dar trebuie să facem tot ce se poate pentru a opri războiul".
Papa Francisc a repetat declarațiile anterioare potrivit cărora este pregătit să călătorească la Moscova pentru a se întâlni cu Putin și a comparat războiul din Ucraina cu genocidul din Rwanda.
Papa a spus că nu va călători deocamdată la Kiev, trimițând în schimb un reprezentant. „Mai întâi trebuie să merg la Moscova, mai întâi trebuie să mă întâlnesc cu Putin. Dar și eu sunt preot, ce pot să fac? Voi face tot ce pot. Dacă Putin deschide ușa", a spus el.
(sursa: Mediafax)