Jurnalul.ro Timp liber Fashion Papucii de damă, noul trend al verii

Papucii de damă, noul trend al verii

Vorba care spune că moda se întoarce este valabilă și în acest sezon; cel puțin, în cazul încălțămintei. Vara aceasta au revenit în tendințe papucii și saboții, așa că, dacă, încă, nu ai măcar o pereche în garderoba ta ar fi cazul să mergi la shopping.

 

Noul trend aduce în prim plan confortul, care se traduce prin adoptarea unui look lejer, dar, elegant în același timp. Se poartă hainele largi, care se combină de minune cu papucii. Dar, ce fel de papuci? Ei bine, ai libertatea de a alege de la modele cu vârf ascuțit, modele decupate, papuci de damă din piele sau unii cu talpă din rafie. Și cei din plastic sunt la mare modă, iar un lucru este cert: pe oricare i-ai alege, vei fi în trend.

Dacă te întrebi cum îi asortezi ținutelor tale de zi sau de seară, unde îi poți purta, dar și dacă își găsesc locul în outfiturile ceva mai elegante, mai jos, vei găsi toate răspunsurile.

Ce modele de papuci se poartă

Moda papucilor a revenit în acest sezon. Se poartă papucii din piele cu talpă joasă, cei din plastic transparent, dar și modelele cu platformă, perfecte pentru persoanele minione. De asemenea, în trend se regăsesc și papucii cu vârf ascuțit și diverse accesorii, ideali pentru ținutele elegante, atunci când porți, de exemplu, un costum în două piese sau o rochie din mătase.

Cum asortezi papucii ținutelor de vară

Fie că porți pantaloni scurți și tricou, un costum sau o rochie lejeră de vară, papucii nu pot lipsi din ținutele tale. Cum îi asortezi cel mai bine? Combină-i pe cei cu vârf ascuțit cu pantaloni scurți și un sacoul în linii masculine, iar pe dedesubt pune un top din dantelă. Adaugă niște cercei oversized și câteva brățări purtate pe o mână. Pentru un aer și mai modern, completează lookul cu o geantă cu lanț, pe care o vei ține pe umăr, și cu o pereche de ochelari de soare. Același model merge și cu blugi boyfriend și cu un top cu bretele subțiri, alături de câteva accesorii din metal, care îți vor oferi un aer rafinat.

Pentru o rochie lejeră de vară, fie ea scurtă, midi sau lungă, papucii din piele cu talpă subțire și decupați în partea din față sunt ideali. În cazul în care pui jeanși scurți și un tricou, atunci papucii cu talpă de câțiva centimetri, de preferat, din rafie, vor arăta perfect în ținuta ta. Asortează și o geantă tip crossbody sau un rucsac și câteva accesorii din lemn. Și pantalonii largi din in merg purtați cu papuci, la fel și o rochie A line sau o fustă creion, alături de un maiou cu borduri din dantelă.

Unde porți papucii

Cât de eleganți sunt papucii și unde pot fi ei purtați? În general, acest tip de încălțăminte se combină perfect cu outfiturile smart-casual, însă, la fel de bine îi poți asorta și la o rochie din satin cu bretele subțiri și o crăpătură pe picior. De asemenea, dacă ai o rochie din mătase și, totuși, nu vrei să-ți pui tocuri înalte, papucii cu o baretă transparentă din silicon sunt perfecți.

 

Indiferent de stilul tău vestimentar și de preferințele în materie de haine, papucii au scopul precis de a te face să arăți foarte bine, dar, să te simți confortabil. Trendul verii vine în ajutorul celor care adoră să meargă pe jos în plimbări lungi prin oraș sau pe faleză, la malul mării.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri