Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Parlamentul European vrea o strategie eficientă a UE împotriva cancerului

Parlamentul European vrea o strategie eficientă a UE împotriva cancerului

Parlamentul European a adoptat, miercuri, recomandări pentru o strategie eficientă a UE împotriva cancerului. 

Comisia specială pentru lupta împotriva cancerului (BECA) a Parlamentului European a alcătuit un raport care a fost adoptat cu 652 voturi pentru, 15 împotrivă şi 27 abţineri.

Peste 40% din toate tipurile de cancer pot fi prevenite prin acţiuni coordonate care vizează factorii determinanţi pentru sănătate legaţi de comportament, biologici, de mediu, legaţi de locul de muncă, socio-economici şi comerciali. Sunt cerute măsuri de prevenție la nivelul fiecărei țări dar și al UE, finanțarea programelor de combatere a fumatului și consumului de alcool. 

Totodată, PE cere etichete nutriționale obligatorii pe ambalajele alimentelor dar și valori limită de expunere pentru 25 de substanțe. 

Pentru accesul la medicamente și tratamente rare, pediatrice, noi împotriva cancerului este nevoie de programe comune de achiziții.

Recomandări:
- garantarea "dreptului de a fi uitat", prin care asiguratorii şi băncile nu ar trebui să ţină seama de istoricul medical al persoanelor care au avut cancer, pentru toţi pacienţii comunitari, după 10 ani de la încheierea tratamentului şi cel mult 5 ani de la încheierea tratamentului pentru pacienţii al căror diagnostic a fost pus înainte de 18 ani;
- includerea altor tipuri de cancer, pe lângă celde sân, de col uterin şi colorectal, în noul program de screening pentru cancer sprijinit de UE;
- transparența sistemului farmaceutic, în special la stabilirea preţurilor, criteriile de rambursare şi preţurile nete ale medicamentelor în diferite ţări UE.

 

Subiecte în articol: cancer
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri