Jurnalul.ro Special Se pregătește „Legea 30% femei”

Se pregătește „Legea 30% femei”

de Ion Alexandru    |   

Laura Vicol, de la PSD, și Cristina Trăilă, de la PNL, au depus, recent, un proiect de lege prin care partidele politice care nu pun pe locuri eligibile, la alegerile locale și parlamentare, 30% candidate femei să rămână fără o cotă parte din subvenția acordată de stat, pentru finanțarea activității acestora. Iar demersul este justificat de faptul că, până în 2025, Europa trebuie să devină un continent al egalității, așa cum s-a văzut în timpul mandatului Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei Europene. Curtea de Conturi, care a avizat negativ această inițiativă, atrage atenția că un astfel de demers legislativ va afecta chiar procesul electoral și încalcă grav prevederile constituționale. Chiar și așa, legea în cauză a trecut tacit de Senat și se află în prezent la Camera Deputaților, for decizional. 

Vorbim despre proiectul de lege cu numărul PLX 446/20024, pentru modificarea și completarea articolului 18 din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. Acest proiect este inițiat de deputatele Laura Vicol, de la PSD, și Cristina Trăilă, de la PNL.

Articolul 18 din lege, pe care cele două doamne parlamentar vor să-l redefinească se referă la subvențiile pe care partidele politice le primesc, anual, de la bugetul de stat, iar așa cum arată în forma aflată în vigoare, el reglementează faptul că partidele politice primesc anual o indemnizație de la bugetul de stat în condițiile legii. Astfel, „suma alocată anual partidelor politice de la bugetul de stat este de cel puțin 0,01 la sută și de cel mult de 0,04 la sută din Produsul Intern Brut”, iar „pentru partidele care promovează femei pe listele electorale, pe locuri eligibile, suma alocată de la bugetul de stat va fi repartizată dublu proporțional cu numărul mandatelor obținute în alegeri de către candidații femei”.

Ei bine, deputatele Laura Vicol și Cristina Trăilă nu se mulțumesc cu această reglementare și vor mai mult. În acest sens, cele două vor, prin acest proiect de act normativ, să introducă la acest articol un alt alineat, în sensul că „subvenția anuală de la bugetul de stat este alocată integral pentru partidele politice și formațiunile politice dacă cel puțin 30% din aleșii acestora la alegerile generale pentru autoritățile administrației publice locale, respectiv la alegerile generale pentru Camera Deputaților și Senat sunt femei”.

Inițiatoarele: până în 2025, în Europa femeile trebuie să fie egale cu bărbații

Mai mult, în același proiect de lege, inițatoarele mai vor ca „în situația în care partidul politic nu îndeplinite această cerință, valoarea subvenției anuale de la bugetul de stat va fi diminuată cu o cotă procentuală egală cu numărul întreg, reprezentând diferența dintre procentul de aleși bărbați și procentul de alese femei”.

În expunerea de motive care însoțesc această inițiativă legislativă, Laura Vicol și Cristina Trăilă aduc în sprijinul demersului lor numele președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Astfel, deputatele scriu că „egalitatea dintre femei și bărbați reprezintă un drept fundamental, o valoare comună a Uniunii Europene, urmărită prin Tratatul de la Lisabona, Directiva tratamentului egal, Declarația universală a drepturilor omului, Convenția pentru drepturile politice ale femeilor sau Strategia cadru împotriva discriminării și a oportunităților egale”.

În documentul citat, se mai afirmă că „strategia Uniunii Europene privind egalitatea de gen se aliniază angajamentului Comisiei Europene în timpul mandatului președintelui Ursula von der Leyen de a realiza o uniune a egalităților. Ea conține obiective de politică și acțiuni care ar putea conduce la acest deziderat. Până în anul 2025, Europa s-ar putea apropia mult de dezideratul de a deveni un continent în care femeile sunt egale cu bărbații”.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Vor măsuri de constrângere împotriva partidelor care nu se aliniază

De asemenea, inițiatoarele proiectului susțin că statele semnatare ale Convenției CEDAW au introdus măsuri în cadrele lor legale. „În toată regiunea OSCE au fost puse în aplicare diverse măsuri pentru promovarea participării femeilor prin considerarea finanțării publice și a egalității de gen”, se precizează în document.

Printre aceste măsuri, statele respective se obligă la acordarea de stimulente financiare pentru partidele politice care includ un anumit număr de femei pe listele candidaților, la retragerea unui anumit procent din finanțarea publică atunci când partidele politice nu includ un număr specific de femei candidate și acordarea de scutiri de impozite pentru reprezentanții financiari ai candidaților femei.

Laura Vicol și Cristina Trăilă mai precizează că, în urma alegerilor din 2019 – 2020, la alegerile europarlamentare din 2019, procentul de femei alese a fost de 21,2%, iar la alegerile parlamentare din anul 2020, procentul de femei alese a fost de 18,24%. „Considerăm că răspunsul la această provocare nu poate fi doar în ceea ce privește introducerea unor cote de gen la întocmirea listelor cu candidaturile la alegeri, ci trebuie găsite formule pentru ca partidele însele să încurajeze participarea femeilor la viața de partid și să fie promovate în poziții eligibile la alegeri”, au conchis cele două deputate.

Curtea de Conturi: Demersul tinde să influențeze procesul electoral

Chemată să se exprime pe marginea acestui proiect de lege, Curtea de Conturi a României a emis un aviz negativ, în care arată că „propunerea legislativă vizează introducerea unui sistem de penalizare în cuantumul subvenției de stat primite anual de partidele politice, în funcție de procentul de femei alese la alegerile locale și parlamentare”.

„O astfel de condiție tinde să influențeze chiar procesul electoral și nu vizează promovarea ori încurajarea participării femeilor la viața de partid. Partidele pot propune pe liste candidați femei, însă electoratul este cel care decide persoanele alese, femei sau bărbați”, se adaugă în acest aviz.

Curtea de Conturi subliniază că „acordarea subvenției condiționat de rezultatele alegerilor (numărul de mandate obținute de femei) constituie un factor extern care exclude posibilitatea de finanțare a unui partid politic, încălcând prevederile constituționale care stau la baza libertății de exprimare a opțiunilor politice și aduce atingere scopului acordării subvenției”.

Inițial, propunerea legislativă în discuție a intrat în dezbaterea Senatului, care, în lipsa raportului, a înaintat-o pe ordinea de zi a ședinței de Plen din data de 10 septembrie 2024, când inițiativa a fost adoptată tacit, ca urmare a depășirii termenului de adoptare prevăzut de articolul 75 din Constituție.

În data de 16 septembre, legea a ajuns la Camera Deputaților, care este și forul decizional. Aici, Comisia pentru Administrație Publică și Comisia Juridică trebuie să primească amendamentele până în data de 24 septembrie și să înainteze raportul final până cel târziu la data de 1 octombrie 2024.

Subiecte în articol: partide femei subvenţie stat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri