Paştele, între sacru şi profan
În Italia, în perioda Paştelui, în diferitele oraşe au loc sărbători populare, procesiuni, rituri religioase reprezentări sacre, dar şi tradiţii folclorice care amintesc de Săptămâna Sfântă.
În Domenica delle Palme (Duminica frunzelor de palmier), care aminteşte de intrarea lui Christos în Ierusalim, a început Săptămâna Sfântă care ţine până la Paşte. Tradiţia italiană este de a aduce ramuri de măslin în semn de pace şi de fraternitate. La Vatican are loc binecuvântarea frunzelor de măslin şi a celor de palmier în procesiunea Sfintei Liturghii. Din Duminica Floriilor au început ritualurile Săptămânii Sfinte. Cu acest prilej Papa Francisc declara: „Să conservăm credinţa pe care am primit-o, care este comoara noastră, să reînnoim credinţa către Dumnezeu trecând de orice obstacole şi neînţelegeri. E cazul să avem mai multă grijă cu multă dragoste de cei din jurul nostru, de fiecare persoană, în special de copii, de cei bătrâni, de cei care sunt mai fragili”.
În Piaţa San Pietro, la orele 10, Papa Benvoglio a binecuvântat frunzele de măslin şi de palmier.
Au început celebrările Pasiunilor Domnului, aproape de Vatican. Papa Francisc a condus Liturghia della Parola şi Adoraţia Crucii, Ritul Comuniunii, după care va avea loc şi procesiunea Via Crucis, vineri la ora 21, la Colosseum, şi care va fi transmisă în direct de Mondovision în 76 de ţări. Duminică 21 aprilie, va avea loc Sfânta Liturghie în Piaţa San Pietro, la ora 10, când va începe Urbis et Orbi. Papa va rosti în peste 100 de limbi ale lumii crezul împărtăşit de toţi creştinii: Christos a înviat!
Vinerea Sfântă este considerată o zi de doliu absolut, iar străzile sunt traversate de diferite procesiuni, Vie Crucis. În sâmbăta de Înviere clopotele anunţă acel moment de bucurie care culminează cu Învierea. Duminica sunt duse la biserică, în coşuri frumos împletite, ouă, simbol al vieţii, dar şi al fecundităţii, legat de Sărbătoarea Primăverii. Oul este, de asemenea, protagonistul faimoasei celebrări Scoppio del Carro de la Firenze, ce aminteşte şi de prima cruciadă.
În Abruzzo, se serbează ritul de origine medievală al Sfintei Fecioare care se desfăşoară între apeducturile romane când un cortegiu fastuos parcurge oraşul în acompaniamentul sunetelor clopotelor.
În Ischia, să menţionăm Cursa Mielului care aminteşte de anul 1600, o reprezentaţie care readuce momentul întâlnirii Sfintei Fecioare cu Christos. În Sardinia există un spectaculos mit al Răstignirii.
Din Piemonte în Puglia, de la Mantova în Sardinia, Săptămâna Sfântă pune în scenă sute de reprezentaţii pentru a evidenţia drama suferinţei lui Christos, tradiţii care se succed din generaţie în generaţie. În lungile procesiuni care defilează pe străzi, lumea este atrasă atât de ritualuri, cât şi de costumele locale. Nu lipsesc sărbătorile legate de obiceiul ouălor, simbolul vieţii, pentru a-şi ura unul altuia fericire.
În regiunea Liguriei, oraşul Imperia se animă de celebrarea riturilor de origine medievală. Oamenii îşi fabrică mari cornuri în formă de spirală din lemn de castan care, substituindu-se clopotelor, formează împreună cu corurile coloana sonoră a Săptămânii Sfinte. Femeile prepară „frittelle", lungi fâşii din peşte amestecat cu verdeţuri şi miere. În Joia Mare se desfăşoară pe străzi procesiunea flagelaţilor, în care bărbaţi cu glugi, îmbrăcaţi în negru, formează un lung cortegiu, lovindu-se cu pietre şi lemne aşa cum se întâmpla odinioară.
În Lombardia, Paştele este sinonim cu Cina cea de Taină. Un mod insolit de a retrăi această importantă întâlnire creştină şi de a vizita expoziţia cu acest nume. Vizitatorii, după ce traversează o aşa-numită cascadă de zăpadă, intră într-o atmosferă de vis având posibilitatea de a redescoperi marea operă a lui Leonardo da Vinci. În timpul vizitei se pot face fotografii virtuale, poţi deschide un dulap pentru a asculta povestiri despre această capodoperă.
Mantova expune în procesiunea din Vinerea Mare sfintele vase ce conţin câteva picături din sângele lui Christos, amestecate cu câteva picături de vin.
O frumoasă sărbătoare pentru iubitorii vechilor ritualuri se află la Cantiano, lângă Pesaro, în care tot oraşul este transformat într-o enormă scenă deschisă. Calvarul lui Christos este amintit de sute de figuranţi în costume de epocă care joacă scene din viaţa Mântuitorului şi continuă cu lungi procesiuni.
Sacrele Reprezentaţii din Salento se disting prin teatralitatea lor şi prin întreaga participare a populaţiei. În Vinerea Sfântă se desfăşoară procesiunile cele mai sugestive care încep după-amiaza şi se termină târziu în noapte. Pe străzi defilează penitenţii, lovindu-se cu ramuri de salcie pe piept. La Galatina (Lecce), protagonistă este o femeie în vârstă care în procesiunea Maicii Îndurerate face rugăciuni şi cântă, iar bărbaţii care participă sunt îmbrăcaţi în smokinguri şi au mănuşi albe. În Catania au loc procesiuni emoţionante cu scenete care reprezintă sosirea lui Mesia la Ierusalim.
Săptămâna Patimilor, în Spania
Nu e niciun loc în lume în care în Săptămâna Sfântă sărbătorile să fie celebrate cu atâta fervoare ca în Spania. Începând cu Duminica Floriilor (a Frunzelor de palmier) până la Paşte, mii de persoane se revarsă pe străzi pentru a celebra moartea şi învierea lui Christos. Aceste procesiuni religioase, în care penitenţii transportă în spate mari „Pasos" (statui reprezentând scenele patimilor), sunt diverse, după teritoriu. La Malaga, cortegiile cuprind peste 40 de care numite şi „confradias", care sunt însoţite de penitenţi cu glugi înalte, asemănătoare celor ale Ku-Klux-Klanului, îmbrăcaţi cu veşminte lungi, albe, urmaţi de călugări care transportă statuile sfinte. În Sevilla, momentul cel mai fierbinte este ieşirea călugărilor de la Macarena la miezul nopţii, în Joia Sfântă, în procesiunea numită „Madrugada". La Valencia, în joia şi sâmbăta dinaintea Paştelui, participanţii sunt îmbrăcaţi în personaje ale Sfintei Scripturi şi defilează în sunetul muzicii tradiţionale. Iar la miezul nopţii, atunci când clopotele anunţă Învierea, tradiţia „della trenca de Perols" face ca de la balcoane să se arunce obiecte vechi din teracotă.
Încă din 1461, în Procesiunea de la Sanch (Catalunia) apar în scenă, în vinerea sfântă, ca şi la Perpignan, în regiunea Languedoc Roussillon, pentru câteva ore, sculpturi cu scenele Patimilor, purtate în spate de credincioşi şi de călugări îmbrăcaţi în haine lungi, cu glugă, de culoare neagră sau roşie, în funcţie de rolurile pe care le joacă. Haina penitentului prevede o pelerină, un obiect de devoţiune format din două pânze unite printr-un nasture, care simbolizează apartenenţa confraţilor la Sanch. Procesiunea traversează străzile principale, fiind urmată de un număr foarte mare de credincioşi.
La Colmar, Patimile după Matei
Altarul lui Mathias Grünewald este o adevărată capodoperă a picturii în care fiecare imagine povesteşte despre misterul morţii şi al învierii lui Christos. Acela al vieţii din fiecare om.
Colmar, un oraş din Alsacia, mai mult teutonic decât francez, a aparţinut atât Germaniei, cât şi Franţei, la care s-a întors după 1919. În centrul oraşului se află Muzeul Unterlinden, care conţine această capodoperă a artei renane, Altarul de la Isenheim, transferat aici în 1792.
Totul a început la sfârşitul secolului al XV-lea, când Jean d'Orlier i-a comandat lui Nikolaus von Hagenau un altar cu o sculptură în lemn. Mort la Orlier în 1490, îi urmează sicilianul Guido Guersi, care îi încredinţează opera lui Mathias Grünewald, pictorul german a cărui biografie este încă o enigmă. În orice caz, între 1512 şi 1516, Grünewald lucrează la altar, realizând patru panouri pictate, precum o carte colorată, ale cărei pagini se deschid în două momente succesive. Sculptura a fost realizată de Von Hagenau.
Mâini care vorbesc, cele încrucişate ale Mariei, înveşmântată într-o haină albă ca un linţoliu, şi alături de ea Ioan Botezătorul, al cărui deget îl arată pe Christos răstignit, cu o figură de om şi de Dumnezeu în acelaşi timp. În centrul acestor personaje, la picioarele Crucii, apare Maria Magdalena. Este vorba despre panoul intitulat „Răstignirea". Mâinile lui Christos sunt pironite în cuie de sfântul lemn al crucii, iar privirea disperată este îndreptată către Tatăl Ceresc, spunând parcă „De ce m-ai abandonat?". Există un extraordinar limbaj al mâinilor în „Răstignirea" lui Grünewald.
Pentru a înţelege mai bine forţa expresivă a picturilor lui, care nu se putea separa de persoanele cărora îi erau destinate, trebuie să ne întoarcem la momentul iniţial. Exista în acel timp acolo un spital în care erau vindecaţi bolnavii de „mal de arderus", o boală care corespundea unui herpes zoster. Aceşti bolnavi sufereau precum leproşii, fiind excluşi din societate şi chiar dacă trăiau erau consideraţi morţi pentru familie. Altarul a fost mutat din biserica spitalului, dar cu siguranţă acesta a însoţit invocaţiile şi rugăciunile bolnavilor. Grünewald se spune că era un om credincios, un pictor nordic marcat de goticul târziu, şi înţelegea foarte bine gesturile Mariei, o mamă care trebuia să-şi înfrunte durerea cea mai mare, aceea de a-şi pierde fiul. Altarul trebuia să cuprindă şi Crucifixul. Se spune că acesta era aproape scandalos şi suscita cuvinte precum cele din „Idiotul" lui Dostoievski, atunci când Mîşkin pronunţă în faţa lui Christos mort fraza: „Această imagine poate să facă rău credinţei".
Grünewald a pictat şi Bunavestire, cu concertul îngerilor care o acompaniază pe Maria înainte de a naşte, şi Madona cu pruncul, dar şi Învierea. Şi în aceste scene elocvente sunt gesturile mâinilor. În operele lui, mâinile sunt cele care vorbesc.
O altă scenă importantă apare pe panoul Ispitirea Sfântului Anton asaltat de demoni. Unul dintre ei îşi spijină palmele pe Biblie, iar pe corp îi apar aceleaşi semne ale bolii suferinzilor de la Isenheim. „Legenda aurea" a lui Jacopo da Varagine, spune că doi sihaştri s-ar fi întâlnit în deşert, iar Grünewald prezintă discuţiile între cei doi susţinând încă o dată forţa expresivă a mâinilor, totul într-un peisaj suprarealist, populat de animale stranii şi ierburi medicinale, aşa cum le folosea Sfântul Anton pentru a vindeca bolnavii.
Regizoarea italiană Elisabetta Sgarbi a făcut un film intitulat „Apariţiile", dedicat operei lui Grünewald, în care se axează pe misterele lui şi ale „Alarului de la Isenheim". În film, fizionomia Mariei, cu ochii închişi, este concentrată pe durerea interioară şi cu mâinile încrucişate într-o fuziune a umilinţei şi a delicateţii. A descoperi misterul „Altarului de la Isenheim" e ca şi cum ai redescoperi drumul credinţei. În filmul ei, concludent este jocul între lumină şi întuneric.
Festival de Paşte la Salzburg
În minunatul oraş al lui Mozart şi al muzicii, aşezat pe Salzach, afluent al râului Inn, se desfăşoară Festivalul de Paşte. Născut în 1967, din dorinţa lui Herbert von Karajan, care voia ca oraşul să devină o emblemă a muzicii din întreaga lume, de-a lungul anilor el a devenit un eveniment în sine, o miunată întâlnire cu publicul. După dispariţia lui Karajan au urmat Sir George Solti, maestrul Claudio Abbado şi, din 2003, dirijorul Sir Simon Rattle. Acesta din urmă a dorit să creeze un spaţiu special deschis orchestrelor tinere. Publicul va asista în 19 aprilie la reprezentaţiile cu Chorus Concert de Dvorák, cu Venera Gimadieva, Elisabeth Kulman, Pavol Breslik, René Pape, Bavarian Radio Chorus, Christoph Eschenbach, în 20 aprilie, la ora 15:00, la Concertul de cameră cu un program Schuber / Schönberg / Beethoven, la Mozarteum Foundation, cu Tobias Moretti, Michael Schöch, Musicians of the Staatskapelle Dresden, iar la ora 19:00, la Large Festival Hall, va putea asculta Concertul Orchestrei, cu un program Gubaidulina / Mendelssohn Bartholdy / Schubert, cu Frank Peter Zimmermann, Christian Thielemann ş.a.
Duminică, 21 aprilie, este programat un alt Concert cu orchestra, cu un program Haydn / Mahler, cu Regula Mühlemann, Mariss Jansons ş.a.
Dar nu numai festivalul povesteşte despre frumuseţea primăverii în Salzburg. Melomanii se pot întâlni la Casa Hagenauer, unde a locuit Amadeus Mozart, la seri muzicale care parcă îşi vor împleti sunetele cu sinuoasele coline şi susurul râului. În grădinile Palatului Mirabelle, te poţi bucura de jocurile de apă, dar şi de coloritul miilor de flori. O seară la „Mozart Dinner Concert" în care artiştii salzburghezi în costume de epocă încântă publicul cu instrumentele lor vrăjite rămâne de neuitat.
Primăvara flamandă
Atmosfera şi culorile picturii flamande pot fi descoperite într-un itinerariu de la Avers la Bruges, oraşe pline de muzee, biserici, palate.
La Bruxelles nu pierdeţi Muzeul Magritte, cu peste 200 de opere etalate, iar la Mechelen, capitala religioasă a Belgiei, sunetul cloptelor din cele patru clopotniţe umple spaţiul în fiecare moment. Catedrala Saint Rombout, ce face parte din Patrimoniul UNESCO, cu a său turn medieval cu 49 de clopote, are în interior numeroase picturi de Van Dyck.
Anvers este un laborator şi o vitrină a modei şi a designului belgian, dar şi un important centru al artei. Să ne amintim că aici s-a născut Van Dyck şi a trăit Rubens. Vizitaţi şi „Muzeul an der Stroom", realizat în întregime din sticlă, vitralii şi piatră de culoare roşie, care povesteşte despre istoria oraşului.
La Bruges, care este o adevărată bijuterie arhitectonică, cu un frumos centru medieval bine păstrat, nu poţi să călătoreşti cu maşina, ci doar cu bicicleta, trăsura sau cu vaporul de-a lungul canalelor. Şi aici, nu pierdeţi o vizită la „Muzeul Groeninge", cu opere ale artiştilor flamanzi, ca Jan Van Eyck, Hyeronimus Bosch şi Hugo Van der Goes. În locul dangătului campestru, turnul clopotniţei din Bruges are o melodie. Trei zile pe săptămână, maestrul de la carillon urcă cu solemnitate pentru a acţiona cele 47 de bronzuri şi a le face să emită sunete care compun cântecele populare ale Flandrei sau aranjamente de Bach, Mozart, Haendel. O vizită la Biserica Notre-Dame este bine-venită. Într-o nişă se poate observa o sculptură în marmură, una dintre cele mai frumoase opere de tinereţe ale lui Michelangelo, „Madona cu pruncul", cumpărată din Italia de un negustor bogat din Bruges, pe numele său Jan Mouscron. Graţiosul turn cu clopote al primăriei gotice evocă căsătoria lui Carol Temerarul cu Margareta de York.
Un colţ parcă secret rezervă o surpriză. Câmpia de la Begijnhof înconjurată de case albe, care se luminează de sute de mii de narcise, mirosul îmbinându-se cu cel al ciocolatei belgiene.
Paştele în Norvegia
Nordicii sărbătoresc Paştele considerându-l ca o venire a primăverii. Atunci sunt binecuvântate ramurile plopilor albi, iar copiii se îmbracă în costume de vrăjitoare şi schimbă între ei caramele. Mâncarea caracteristică în Finlanda este „psha", pe bază de brânză, şi „mammi", o budincă din secară. În Danemarca casele se ornează cu ramuri înflorite şi ouă pictate, iar oamenii îşi dăruiesc unii altora iepuri de ciocolată.
Focurile de Paşte sunt un obicei german. Sunt considerate focuri sfinte, în timp ce cenuşa este răspândită în grădinile ţăranilor. Şi la ei se dăruiesc ouă de ciocolată şi iepuraşi numiţi „Osterhase".
Lumină din lumină
Ca să răzbatem prin bezna morală a acestui veac avem nevoie de făclia credinţei în Christos. Vestirea îngerească din zorii duminicii Paştelui, „Christos a Înviat!" să ne aşeze din nou în făgaşul firesc al bucuriei şi nădejdii acestui unic şi izbăvitor triumf.