Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Paza la metrou, făcută tot cu cârpeli

Paza la metrou, făcută tot cu cârpeli

de Adrian Stoica    |   

Conducerea Metrorex nu a reuşit încă să finalizeze licitaţia organizată în a acestui an pentru desemnarea unei firme care să asigure paza metroului. Licitaţia, care a fost iniţial câştigată de Senzor Guard Security, cu o ofertă de 140 de milioane de lei, a fost imediat contestată de ceilalţi participanţi, iar de atunci Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) tot amână darea unui răspuns. În aceste condiţii, invocând situaţia de urgenţă extremă, conducerea Metrorex a ales să dea prin încredinţare directă un contract de pază pentru 45 de zile grupului Bronic, prin firma Bronic Security SRL.

Bronic mai beneficiase de un contract de pază, prin firma Bronic Guarda, cordat tot prin  încredinţare directă pentru intervalul 1 octombrie 2017-1 ianuarie 2018, după ce în prealabil mai acordaseră unul provizoriu, pe două luni, firmei Nitro Guard Security SRL, deşi aceasta era în faliment. Valoarea noului contract câştigat de cei de la Bronic pentru mai puţin de două luni de pază se ridică la suma de 1,83 milioane de lei.

Licitaţie amânată la nesfârşit

Pentru a fi asigurată paza în condiţii optime la toate obiective Metrorex ar fi nevoie de aproximativ 1.500 de agenţi de pază care să lucreze în trei schimburi. Asta înseamnă pază în staţii, în garnituri, pe peroane, la depouri etc. În prezent, paza la metrou este asigurată cu un personal mult subdimensionat, ceea ce face ca evenimente tragice de genul celui pentrecut în urmă cu cîteva luni luni când o tânără a murit după ce a fost împinsă în faţa trenului pot apărea oricând. Prelungirea contractului pentru firma Bronic  era previzibilă având în vedere că se fac presiuni mari  pentru ca în contractul  iniţial scos la licitaţie de Metrorex, în primăvară, să intre mai multe firme de pază.

Valoarea contractului pe patru ani era estimată la suma de 154,45 milioane de lei, fără TVA.

Acest contract ar urma să prevadă, potrivit caietului de sarcini, ca firma cîştigătoare să asigure un număr minim de 700 de agenţi de pază care să presteze minimum 178.336,56 ore de pază lunar.

 

 

Subiecte în articol: paza metrou paza metrou Metrorex
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri