Jurnalul.ro Ştiri Social Un paznic a bătut patru copii, la Craiova, după ce au urcat pe o clădire în construcție

Un paznic a bătut patru copii, la Craiova, după ce au urcat pe o clădire în construcție

de Redacția Jurnalul    |   

Un paznic e acuzat că a bătut mai mulți copii care au urcat pe o clădire în construcție din Craiova. Paznicul a folosit un băț din plastic după ce copiii l-ar fi înjurat.

Duminică seara, poliţiştii din Craiova au fost sesizaţi de către un bărbat din Craiova că mai mulţi tineri ar fi fost bătuți de un agent de pază, într-o clădire aflată în lucru pe strada Calea Bucureşti.

Poliţiştii au constatat faptul că patru minori cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani, toţi din Craiova, ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil, delimitat cu gard, imobil aflat în lucru.

Aici, cei patru ar fi urcat la ultimul etaj al clădirii fiind văzuţi de paznic, acesta cerându-le să părăsească clădirea.

Cei patru i-ar fi adresat injurii şi cuvinte jignitoare agentului de pază, iar acesta din urmă, prin folosirea unui băţ din plastic, i-ar fi lovit pe doi dintre tineri.

Poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care au avut loc evenimentele.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: bataie copii craiova
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri