Jurnalul.ro Ştiri Politică Deputații Vîlceanu și Pecingină afirmă că nu au fost excluși din grupul PNL

Deputații Vîlceanu și Pecingină afirmă că nu au fost excluși din grupul PNL

de Redacția Jurnalul    |   

Deputații Dan Vîlceanu și Gheorghe Pecingină afirmă că nu au fost excluși din grupul PNL, pentru că procedura invocată de liderul grupului, Gabriel Andronache, nu există.

„Având în vedere că până în prezent, nici eu și nici dl. deputat Gheoirghe Pecingină, nu am părăsit grupul parlamentar și nici nu am fost excluși din partid, vă rog să luați act de faptul că adresa nr. 1328 din 10.10.2023 semnată de liderul grupului parlamentar al PNL este incorectă și conține informații neadevărate, făcând referire la o procedură de excludere din grupul parlamentar, procedură care nu există în regulamentul Camerei Deputaților”, afirmă Dan Vîlceanu într-o scrisoare adresată conducerii Camerei Deputaților.

El subliniază că singurele posibilități de părăsire a grupului parlamentar sunt părăsirea grupului de către un deputat sau excluderea ori demisia din partid.

Scrisoarea lui Dan Vîlceanu a fost trimisă la Comisia pentru regulament pentru formularea unui punct de vedere.

Deputații Dan Vîlceanu și Gheorghe Pecingină, care au semnat la începutul lunii octombrie o sesizare depusă de USR la CCR privind pachetul fiscal asumat de Executiv, au fost excluși din grupul parlamentar PNL din Camera Deputaților „urmare a votului deputaților PNL prin care s-a validat procedura de excludere din grup”, potrivit unui document depus la Biroul Permanent.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: pecingina vilceanu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri