Jurnalul.ro Cultură Teatru Ce pensie primește de la stat actorul, Florin Piersic, după 66 de ani petrecuţi pe scena teatrului

Ce pensie primește de la stat actorul, Florin Piersic, după 66 de ani petrecuţi pe scena teatrului

de Redacția Jurnalul    |   

Florin Piersic a trait, practic, întreaga viață pe scenă, cu o carieră care aproape că depășește jumătate de secol, mai exact 66 de ani. Mulți s-au întrebat cât de bine a trăit marele actor în perioada comunismului și câți bani a câștigat pentru fiecare film.

"N-am avut (n.r. bani), aici e chestia. Noi eram la film, filmul se dădea după ce se petrecea cel puțin un sfert din filmări, îți dădeau un avans din contract.

Contractul era de 40.000 de lei pentru un rol principal. 40.000 de lei din care 20.000, nu e glumă, ce vă spun pot confirma și colegii care mai sunt de vârsta mea… Jumătate era impozitul pe care-l plăteai statului", a povestit Florin Piersic, în pod-castul găzduit de Mihai Morar, citat de Antena3.ro

De asemenea, Florin Piersic a fost întrebat dacă se teme de clipa în care se va stinge, iar răspunsul a fost mai mult decât direct.

"Eu vreau să mai trăiesc puţin! Niciodată nu am spus cum spun alții… Mie îmi e frică de moarte! Nu pot să îți explic de ce", a precizat Florin Piersic. Artisul a dezvăluit că a fost martor la mai multor tragedii în viaţa sa.

Din păcate, maestrul Florin Piersic încasează de la statul român, după peste 65 de ani în lumea teatrului și a filmului, o pensie de doar 2.000 de lei, în timp ce pensiile speciale ajung la zeci de mii de lei.

La aceasta se adaugă o indemnizație lunară, de merit, de la Uniunea Teatrală din România. Această indemnizaţie, cu care marele actor îşi completează veniturile, este în valoare de 2.700 de lei, potrivit fanatik.ro.

Subiecte în articol: florin piersic pensie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri