Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Verificarea pensiilor recalculate: 4,6 milioane de decizii sub lupa, pensionarii riscă să returneze sume primite în plus

Verificarea pensiilor recalculate: 4,6 milioane de decizii sub lupa, pensionarii riscă să returneze sume primite în plus

de Redacția Jurnalul    |   

Toate cele 4,6 milioane de decizii de recalculare a pensiilor vor fi verificate de către specialiștii Casei Naționale de Pensii, în urma noii legi a pensiilor. Prioritate vor avea cererile de revizuire depuse de pensionarii nemulțumiți de sumele stabilite. În cazul în care angajații Casei de Pensii constată că au fost alocate sume mai mari decât cele cuvenite, pensionarii vor trebui să returneze banii primiți în plus.

Verificările sunt făcute atât la cererea pensionarilor, cât și din oficiu de către Casele Teritoriale de Pensii. Oficialii, inclusiv ministrul Muncii, au declarat că, dacă în urma verificărilor se constată că un pensionar a primit o pensie mai mică decât ar fi trebuit, acesta va fi despăgubit, însă termenul exact pentru acest proces nu este clarificat.

Deși peste 60.000 de pensionari au solicitat explicații în urma recalculării pensiilor, erori au fost descoperite doar în 3.000 de cazuri. Majoritatea pensionarilor, peste 80%, au primit creșteri ale pensiei în urma noii legi.

Reacția Pensionarilor

Un pensionar a declarat: „Am primit acasă hârtia, dar fără nicio mărire. Alții, cu mai puțini ani de muncă, au primit sume mai mari. Nu înțeleg de ce.”

Soția unui alt pensionar a adăugat: „Soțul meu contestă decizia de pensionare, pentru că nu a fost recalculată corect. Nu a primit nicio mărire.”

Un alt bărbat a comentat: „Am muncit 42 de ani și acum trebuie să alergăm după bani. Sunt banii noștri și vrem ce ni se cuvine.”

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri