Jurnalul.ro Cultură Teatru Pentru prima dată în teatrul românesc, un festival dedicat regizoarelor din România. Teatrul Național Iași anunță prima ediție a Festivalului Național de Teatru „Cătălina Buzoianu”

Pentru prima dată în teatrul românesc, un festival dedicat regizoarelor din România. Teatrul Național Iași anunță prima ediție a Festivalului Național de Teatru „Cătălina Buzoianu”

de Magdalena Popa Buluc    |   

În perioada 7-11 septembrie 2024, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași organizează prima ediție a unui festival de teatru care să cuprindă cele mai importante spectacole semnate de regizori-femei, din ultimele două stagiuni: 2022-2023 și 2023-2024. Manifestarea va purta numele Cătălinei Buzoianu (n. 13 aprilie 1938 – d. 3 august 2019), personalitate emblematică a regiei românești de teatru, care a marcat o frumoasă perioadă de timp și destinele Naționalului ieșean.

Perspective

Un festival dedicat regizoarelor din România este menit să aducă perspectiva unei decantări valorice în prezența unor ipostaze care să completeze în mod necesar imaginea sincronică și dinamică a mișcării noastre teatrale, dar și, foarte important, șansa unor modele diferite de gândire teatrală de a-și confirma relevanța.

Deoarece, la o privire sumară, observăm că o mare parte dintre regizoarele din România nu beneficiază de suficientă vizibilitate și suport, au discursuri radicale, experimentează tendințe noi în creația contemporană și vin din zona independentă, festivalul poate oferi un spațiu de expresie generos pentru confruntarea instituțional/independent, creând, într-o platformă vie, interconectări.

Cele patru tipuri de săli pe care Naţionalul ieşean le are în formulă completă din 2012, săli deja specializate repertorial în proiectele interne, permit reprezentarea celor mai diverse tipuri de lecturi scenice: de la cele clasice la deconstrucţii ale spaţiului, de la performance-uri la mizanscene care integrează şi alte formule de spectacol, fuzionând cu alte arte.

 

 Program

În programul festivalului vor fi prezente producții provenind din teatre de stat sau independente, desfășurate pe parcursul a cinci zile, la care se adaugă adnotări dintr-o secțiune teoretică, care vor pune în discuție diversitatea tipurilor de abordare a exerciţiului scenic, din perspectiva conținutului festivalier, sub forma unor evenimente conexe. Acestea vor reuni conferințe, dezbateri, lansări de carte, ateliere de lucru.

 

 Selecție

Selecția festivalului este asigurată de teatrologul Oana Borș, lector univ.dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale București, pe baza unor criterii bine argumentate precum: risc estetic, spirit de avangardă, deschidere spre alte arte, perspective profunde față de realitățile unei lumi care se schimbă sub ochii noștri.

 

 Invitați

Evenimentul va avea invitaţi de referinţă din zona regiei, a criticii de teatru, a managerilor culturali, personalităţi culturale din ţară şi din străinătate şi va contura profilul regiei feminine, al direcţiilor de promovare, dezvoltare şi influenţă din spaţiul teatrului contemporan.

 

Premii

          Acest proiect singular și cu o ofertă cu totul particulară în actualul context  festivalier național, care vine să valideze existența unor voci specifice în regia de teatru, este gândit a fi competitiv, fiind acordate pe baza unor criterii bine delimitate: Premiul pentru cel mai bun spectacol, Premiul pentru regie, Premiul pentru cea mai buna actriță în rol principal, Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, Premiul pentru scenografie, Premiul pentru creație originală.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri