Jurnalul.ro Ştiri Locale Percheziții în Ploiești la persoane bănuite de tâlhării și furt

Percheziții în Ploiești la persoane bănuite de tâlhării și furt

Polițiștii prahoveni efectuează în această dimineață cinci percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de tâlhării și furturi din societăți comerciale. 10 mandate de aducere vor fi puse în aplicare.

Polițiștii Secției Rurale nr. 10 - Valea Călugărească efectuează 5 percheziții la domiciliile unor persoane banuite de tâlhărie și furt din societăți comerciale. Două dintre descinderi au loc în municipiul Ploiești și trei în comuna Berceni.

„Din cercetări, a reieșit că, în perioada august – septembrie 2016, persoanele în cauză ar fi săvârșit mai multe furturi din societăți comerciale și tâlhării în Ploiești și în comune arondate Secției de Poliție Rurală nr. 10 Valea Călugărească. 10 mandate de aducere vor fi puse în aplicare, persoanele urmând a fi audiate la sediul poliției. Activitățile sunt efectuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale și Poliției Municipiului Ploiești”, a anunțat IJP Prahova.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri