Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Perechile nou formate luptă diseară pentru imunitatea mare, la Asia Express. Primele două bilete pentru Indonezia se dau după reunirea concurenților cu partenerii lor

Perechile nou formate luptă diseară pentru imunitatea mare, la Asia Express. Primele două bilete pentru Indonezia se dau după reunirea concurenților cu partenerii lor

de Redacția Jurnalul    |   

Permutări surprinzătoare, perechi inedite, replici neașteptate ieri seară, la Asia Express! Dinamica de pe Drumul Zeilor s-a transformat, după ce fiecare concurent a fost pus în fața provocării de a forma un parteneriat de ocazie cu unul dintre adversari.

În seara aceasta, noile echipe luptă pentru imunitatea mare a ultimei etape din Malaezia, care vine astfel la pachet cu primele două bilete pentru Indonezia, a treia țară de pe traseu.

Prima zi a etapei a șaptea din aventura de la capătul lumii a adus o amuletă și un Joker extrem de prețios pentru Nicolai Tand și Sorin Brotnei – după un joc de fotbal în noroi, băieții au câștigat avantajul de a da freeze, timp de zece minute, echipelor pe care le întâlnesc la una dintre misiuni pe parcursul acestui stage. Cursa a culminat apoi cu schimbarea echipelor. Astfel, Anca Țurcașiu este acum coechipiera lui Mihai Găinușă, în vreme ce Andreea Samson și Adi Nartea, dar și Oana Paraschiv și Sorin Brotnei alcătuiesc două dintre noile perechi. Nicolai Tand formează o echipă cu Carmen Negoiță, Ioana State este partenera lui Cosmin Vîjeu, iar Mane Voicu este coleg de echipă cu Andreea, sora lui Carmen. În seara aceasta, concurenții vor trece prin experiența cazării în noile formule, urmând ca apoi să se avânte în lupta pentru imunitatea mare. Cine va fi mai eficient și cine se va simți dezvantajat alături de alt coechipier telespectatorii vor descoperi diseară, de la ora 20:00.

Vedetele se vor confrunta cu probe de atenție, dar și de forță, fiind inițiate în Silat, arta marțială malaeziană, cu câteva teste dure precum spargerea plăcilor de lemn. După alte misiuni în care concurenții se vor transforma în adevărați detectivi pentru descoperirea indiciilor esențiale în continuarea cursei, refacerea echipelor se va petrece într-un loc simbolic: la Strâmtoarea Malacca, unde Marea Andaman se unește cu Marea Chinei de Sud. Pe vremuri, multe corăbii acostau aici în căutarea de comori, de la mirodenii la parfumuri. Competitorii vor ajunge aici în căutarea celei mai de preț comori, în acest moment, pe traseul incredibilei aventuri: imunitatea. Cea dintâi echipă care se va reuni la Biserica Sf. Petru, situată în vârful unei coline greu de urcat, va câștiga statutul imun și primele două bilete către Indonezia. Cui îi va reveni victoria telespectatorii vor afla în ediția Asia Express difuzată de Antena 1 și AntenaPLAY diseară, de la ora 20:00. Lupta pentru a doua imunitate și cursa pentru ultima șansă a etapei a șaptea vor fi difuzate în edițiile de luni și miercuri, de la ora 20:30. Modificarea zilelor de difuzare este prilejuită de transmiterea meciului UEFA Lituania – România, marți, 15 octombrie. Ulterior, programul de difuzare a reality show-ului va fi cel consacrat – duminică, de la ora 20:00, și luni, marți și miercuri, de la 20:30.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri