Jurnalul.ro Cultură Muzica Periplul naţional şi internaţional Violoncellissimo începe pe 5 octombrie, la Paris

Periplul naţional şi internaţional Violoncellissimo începe pe 5 octombrie, la Paris

de Magdalena Popa Buluc    |   

Împlinirea a 65 de ani de la aderarea României la UNESCO va fi marcată de Delegaţia permanentă a României la UNESCO, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Paris, prin organizarea, la sediul UNESCO, pe 5 octombrie, la ora 19, a unui Concert de gală extraordinar Violoncellissimo, la care vor participa diplomați acreditaţi la UNESCO, înalte oficialități ale acestei organizații, precum și personalități culturale române și franceze. Concertul va putea fi urmărit online şi de publicul larg.

Cu aceeaşi ocazie, a împlinirii a 65 de ani de la aderarea României la UNESCO, a începutului de an universitar european și a aniversării a 100 de ani de existență a Fundației Universitare Bruxelles, ICR Bruxelles găzduieşte la Fundația Universitară Bruxelles, sala Félicien Cattier, în data de 6 octombrie, ora 19:30 acelaşi concert de gală „Du baroque au... Rock”, susținut de Ansamblul Violoncellissimo.

Într-o perioadă în care instituțiile de cultură sunt nevoite să se adapteze la situația actuală și să propună noi metode virtuale de difuzare a discursului artistic către publicul larg, aceste două concerte sunt unele dintre primele evenimente cu prezență integral românească ce se organizează fizic la Paris şi Bruxelles, după o lungă perioadă în care sălile de concert au fost închise pentru public.
După evenimentele de la Paris şi Bruxelles, ansamblul Violoncellissimo condus de Marin Cazacu va continua turneul naţional Clasic la puterea a treia început în luna august, cu o altă serie de concerte programate în perioada 8-11 octombrie în ţară, la Bistriţa, Deva, Braşov şi Ploieşti.

Violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu, liderul ansamblului declara: „Pentru noi anul 2021 este Anul Violoncellissimo! Suntem încântaţi să împărtăşim bucuria noastră de a emoţiona şi binedispune prin muzică un număr cât mai mare de oameni şi suntem pregătiţi să cucerim inimile ascultătorilor din Paris, Bruxelles şi, bineînţeles, România”

După succesul din anii trecuţi, Violoncellissimo revine cu turneul său naţional şi internaţional, propunând o incursiune sonoră în lumea violoncelului prin intermediul unui repertoriu divers şi spectaculos, de la clasic la contemporan, sub genericul „De la baroc la… rock”. În ultimul timp, Violoncellissimo a fost tot mai frecvent invitat să susţină concerte în diferite formule şi în diferite locuri. Iar aceste invitaţii au venit atât pentru faptul că de la concertele lor publicul pleacă entuziasmat, cât şi, mai ales, pentru faptul că sunt exemplul viu al succesului dat de combinația dintre profesionalism, prietenie, dialog între generații și multă veselie… o combinație devenită rarisimă în România! Publicul a avut ocazia de a aplauda pe unii dintre cei mai buni violonceliști din România, dar şi rezultatele extraordinare la care duce excelenta relație dintre Maestru și Discipoli.            

Marin Cazacu, Maestrul şi profesorul celorlalți membri ai minunatului Violoncellissimo a întemeiat această formație, care poate avea un număr variabil de instrumentiști, ca pe o extensie a cvartetului Cellissimo, cu care a avut, de asemenea, mari succese în țară și peste hotare.

Şi în 2021, ca şi în anii ce au trecut, violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu şi discipolii săi, pe scurt Violoncellissimo, sunt o familie… profesională. O familie compusă din muzicieni – elevii şi studenţii maestrului Cazacu – familie cu un număr de membri în permanentă modificare, o familie ce poartă numele VIOLONCELLISSIMO şi poate aduce pe scenă de la 4 la 100 de violoncelişti. În această formulă flexibilă şi mereu surprinzătoare, familia “extinsă” Cazacu a cucerit scenele de la noi şi din afară – cu apariţii notabile la Luxemburg, Bruxelles, Istanbul, Beijing, Washington şi nu numai, dar şi într-o apariţie surprinzătoare în finala de la… „Românii au talent”.

Subiecte în articol: violoncellissimo
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri