Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste 90% dintre turiști și-au reprogramat sejururile după 1 iunie

Peste 90% dintre turiști și-au reprogramat sejururile după 1 iunie

Majoritatea turiștilor care rezervaseră minivacanțe în Deltă de 1 Mai au preferat să și le reprogrameze, în general, după 1 iunie, și mai puțin de 10% dintre ei și-au anulat sejururile, potrivit unui studiu al Green Village.

În mod normal, turiștii ar fi început să sosească în Deltă de la începutul lunii aprilie, iar hotelurile și pensiunile ar fi fost pline atât de Paște, cât și de 1 Mai. Unele dintre hotelurile și pensiunile din Deltă s-au închis în luna noiembrie, iar altele imediat după Revelion, dar aproape toate urmau să fie redeschise începând cu luna aprilie.

Rezervările pentru vacanțele de Paște și 1 Mai în Deltă începuseră din noiembrie anul trecut.

„Peste 90% dintre turiștii care își rezervaseră vacanțe la Green Village de 1 Mai, dar și de Paște, fie și le-au reprogramat pentru anul acesta sau anul viitor, fie au dorit vouchere de suma plătită, cu care să vină în Deltă în orice altă perioadă doresc, în limita locurilor disponibile, bineînțeles. Unii nu știu de acum când vor ajunge, dar vor să nu rateze vacanța în Deltă și de accea au preferat vouchere", a declarat Liliana Șmira, directorul general al Green Village, adăugând că și în restul pensiunilor și hotelurilor din Deltă majoritatea turiștilor au decis să nu renunțe la vacanțe, ci doar să le amâne.

Ea a afirmat că mai puțin de 10% din totalul rezervărilor reprezintă anulări de vacanțe în Deltă.

Majoritatea celor care și-au reprogramat vacanțele vor să vină după 1 iunie, însă există turiști care au cerut să li se dea camere în a doua jumătate a lunii mai. "Nu știm încă ce reglementări vor fi imediat după 15 mai legat de restaurante și de distanțarea socială", a mai spus Liliana Șmira.

Indiferent de data în care și-au reprogramat vacanțele, dacă turiștii nu vor putea veni în Deltă din cauza unor eventuale noi restricții, sejururile lor vor putea fi din nou amânate.

Green Village e un resort care se întinde pe aproape 30.000 de metri pătrați, spațiile de cazare fiind împărțite în trei zone, aflate la distanță unul de altul.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: sejur reprogramat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri