Jurnalul.ro Ştiri Externe Sprijin fatal pentru China: Petiție pentru schimbarea unui prezentator de la gala Oscar

Sprijin fatal pentru China: Petiție pentru schimbarea unui prezentator de la gala Oscar

de Redacția Jurnalul    |   

Zeci de mii de oameni au semnat o petiție online prin care se cere organizatorilor galei Oscar 2023 înlăturarea prezentatorului Donnie Yen. Actorul este acuzat că și-a manifestat în mod public sprijinul pentru regimul din China.

Yen este un actor recunoscut la nivel mondial, care recent a stârnit controverse. În timpul unui interviu, el a calificat protestele din Hong Kong drept o revoltă.

„Nu a fost un protest, bine, a fost o revoltă. Nu voi sta aici să vorbesc despre cum să schimbăm părerea oamenilor. Dar este propria mea experiență, am fost acolo, am mulți prieteni care au fost acolo. Nu vreau să fac politică. Mulți oameni s-ar putea să nu fie fericiți pentru ceea ce spun, dar eu vorbesc din propria mea experiență", a declarat Yen, potrivit BBC.

Petiția a fost inițiată de „un grup de persoane din Hong Kong". Cei peste 80.000 de semnatari ai documentului susțin că ultimele remarci ale actorului cu privire la protestele din Hong Kong din 2019 „încalcă spiritul libertății de exprimare".

Academia de Arte și Științe Cinematografice, ai cărei membri stabilesc cui îi revin premiile Oscar, nu a comentat demersul.

În vârstă de 59 de ani, Yen a fost numit prezentator al celei de-a 95-a ediții a premiilor Oscar, care va avea loc duminică la Los Angeles. Nu se știe la ce categorie va prezenta actorul asiatic.

Născut în Guangzhou, China, Yen a fost crescut în Hong Kong și s-a mutat în SUA la vârsta de 11 ani. A obținut cetățenia americană, dar ulterior a renunțat la ea.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: donnie yen oscar
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri