Cumnat al liderului comunist Lucrețiu Pătrășcanu și simpatizant al mișcării bolșevice în perioada 1933-1944 - a apărat-o pe Ana Pauker într-un proces faimos -, intelectualul cu studii la Berlin va ajunge, în perioada stalinistă, victima celor pe care-i reprezentase în instanță. Avea să treacă prin două încarcerări în două perioade distincte: 1948-1952 (aruncat în pușcărie fără proces) și 1958-1964. Urmărit neîncetat de Securitate, Pandrea a fost acuzat de denigrare a regimului popular și de colaborare împotriva lui, dar și pentru că l-a ajutat cu bani pe poetul legionar Radu Demetrescu Gyr. Să-i desfășurăm povestea!
Petre Ioan Marcu a fost al nouălea copil din cei doisprezece ai unei familii oltenești modeste. Ambițios și sclipitor, Petre a urmat, după școala primară din Balș, Liceul Militar Nicolae Filipescu de la Mănăstirea Dealu, unde l-a avut ca profesor de filosofie şi germană pe Nae Ionescu. A absolvit bacalaureatul la Craiova, apoi s-a înscris la șase facultăți în București, urmând cursuri în patru domenii: Drept, Litere, Filosofie și Istorie antică (profesor Vasile Pârvan). „Studiile universitare - menționa criticul literar Paul Cernat - au culminat cu un doctorat despre Filosofia juridică a lui Simion Bărnuțiu (1935, în volum). În 1928, Pandrea a coredactat în revista Gândirea bombastic-juvenilul Manifest al «Crinului Alb», împreună cu istoricul Ion Nestor și Sorin Pavel, viitor legionar (pe atunci, Petre Marcu era un reacționar de rit nou). Tânărul Constantin Noica, raționalist moderat pe atunci, îl va parodia, sub pseudonim, într-un antimanifest caustic («manifestul trifoiului verde»), iar lui Șerban Cioculescu îi va inspira faimoasa formulă ironică a «trăirismului»”.
Specialist în sociologie și criminalistică
Un personaj interesant, nu? „Simpatiile naționaliste - aprecia în continuare profesorul Paul Cernat - se domolesc subit în perioada bursei din Germania (1933, specializare în sociologie și criminalistică), când Petre Pandrea se convertește la marxism. Stagiul îi prilejuiește una dintre primele cărți românești antifasciste: «Germania hitleristă. Trei luni la Berlin. Documente - Idei - Oameni» (tot la Berlin, după nici doi ani, exuberantul Emil Cioran se convertea, viceversa, la hitlerism)”. Pe aceleași lungimi de undă: „Reorientarea lui Pandrea se va fi datorat și căsătoriei prealabile cu sora lui Lucrețiu Pătrășcanu, Eliza. La întoarcere, Petre a devenit publicist și avocat pro-comunist, apărător de ilegaliști - între alții, a reprezentat-o la un celebru proces pe influenta Ana Pauker”. Pandrea avea să-și împartă astfel cariera la bară: pledant al comuniştilor şi al israeliţilor (1933-1944), apoi al PNŢ (1947-1948), iar între 1953 şi 1958 - al unor grupări de călugări ostracizaţi. Între 1940 și 1944, vulcanicul avocat a fost arestat de patru ori, petrecând însă doar opt zile după gratii.
Eretic prin vocație și singur împotriva tuturor
După ce rușii i-au (im)pus pe comuniști la cârma României, norocul lui Petre Pandrea a pălit, fiind închis de două ori: prima oară - arestat şi reţinut fără a fi judecat -, de la 14 aprilie 1948 la 19 noiembrie 1952 și a doua oară - arestat, judecat şi condamnat în 1959, la 15 ani de muncă silnică. A fost eliberat prin graţierea din 1964, după anii petrecuţi în detenţie la Aiud şi Ocnele Mari. „M-am pus, după 23 august, de-a curmezişul revoluţiei şi am fost lovit din plin de durităţile dictaturii proletariatului. Am servit din 1930 şi până prin 1946 proletariatul şi ţărănimea, ca şi pe exponenţii lor. Pe urmă am început să mârâi”, avea să noteze Pandrea în propriul jurnal. Să facem loc însă ultimelor tușe ale portretului schițat de criticul și istoricul literar Paul Cernat: „Megaloman afectiv, cu proiecte politice îndrăznețe, uneori până la nesustenabil, acest conservator vitalist și organicist, dar de stânga, eretic prin vocație și singur împotriva tuturor, a fost un apologet robust al virilității rurale și al oltenismului («spiritul cobilițar»), incomod până la scandal și excelent portretist în acvaforte, trăgând fără somație în toate direcțiile politice, vehiculator de evocări polemice din care puțini scapă ieftin, în fine, un redutabil și vitriolant cronicar al unor timpuri ieșite din țâțâni”.
În bătaia ochiului Securității
Petre Pandrea a fost, se știe, supravegheat permanent de Securitatea comunistă. Cerberii cu epoleți i-au interceptat, așadar, inclusiv scrisorile, dovadă următorul raport păstrat în blestematele arhive socialiste: „Un alt aspect ce rezultă din corespondenţa interceptată a numitului Pandrea Petre este următorul: în mai multe scrisori, acesta, pe motivul că vrea să-şi publice cartea sa despre Constantin Brâncuşi în străinătate, ia legătura cu […] şi cu Emil Cioran, Mircea Eliade (prieteni ai săi, actualmente fugari). Criticul de artă american [...] i-a trimis un manuscris (n.r. - o paralelă între Joyce şi Brâncuşi). În conţinutul scrisorilor adresate celor de mai sus, numitul Pandrea Petre le comunica următoarele: «[…] Am scris o serie de pagini pe timp de viscol ţarist şi furtună; din drepturile mele de autor trudit, prigonit în Republica Populară Română»”. Poetică exprimare! Care nu i-a înduioșat, bineînțeles, pe securiști. Dimpotrivă...
Elemente trădătoare de patrie
Să aflăm însă ce observații mai opera Ionescu T., locotenent-colonel de Securitate, în raportul său: „De asemenea [Pandrea] mai afirmă că «deţine multe lucrări scrise pentru Occident şi ar vrea să le publice întrucît la noi nu poate să apară datorită (sic!) trecutului său politic şi după o absenţă îndelungată din viaţa literară [...]»”. Concluzia „organelor” Securității era clară, după cum se poate citi într-un alt raport, agramat, datat 7 iunie 1965: „Menţionăm că corespondenţa expeditorului a fost exploatată de noi în mod sistematic şi am putut stabili că acesta [Pandrea] este un element dubios avînd relaţii cu diverse persoane din Occident, în special cu elemente trădătoare de patrie - fugari romîni - el însăşi (sic!) a suferit o condamnare pentru activitate politică interzisă şi a fost graţiat, în 1964, după o detenţie de circa 10 ani […]”. Când lucrătorii Securității, harnici cititori ai scrisorilor lui Petre Pandrea, își chestionează șefii direcți dacă pot trimite la adevărata destinație răvașele confiscate, răspunsul nu lasă loc de interpretări: „Nu”.
Manuscrise scoase la lumină
Multe dintre scrierile lui Petre Pandrea au început să fie publicate abia după anul 2000: Memoriile mandarinului valah (2000), Reeducarea de la Aiud (2000), Helvetizarea României (Jurnal intim, 1947) (2001), Garda de Fier (Jurnal de filosofie politică. Memorii penitenciare) (2001), Crugul mandarinului (Jurnal intim 1952-1958) (2002) și Călugărul alb (2003). „După 1990 - sublinia și criticul literar Paul Cernat -, fiica lui Pandrea, Nadia Marcu-Pandrea, avea să îngrijească editarea uneia dintre cele mai spectaculoase și mai sulfuroase memorialistici românești de sertar, în care veninul de cronicar muntean se combină cu verva polemică a unor Paul Goma, Constantin Beldie sau I.D. Sîrbu”.
Petre Pandrea, văzut dinspre cărțile sale
„Germania hitleristă”, 1933;
„Psihanaliza judiciară”, 1934;
„Filosofia politico‐juridică a lui Simion Bărnuțiu”, 1935;
„Procedura penală”, 1939;
„Criminologia dialectică”, 1945;
„Portrete și controverse, vol. I, 1945, vol. II, 1946”;
„Pomul vieții. Jurnal intim, 1944”, 1945;
„Brâncuși. Amintiri și exegeze”, 1967;
„Memoriile Mandarinului valah”, 2000;
„Reeducarea de la Aiud. Jurnal penitenciar 1961-1964”, 2000;
„Garda de Fier. Jurnal de filosofie politică”, 2001;
„Helvetizarea României”, 2001;
„Crugul Mandarinului. Jurnal intim 1952-1958”, 2002;
„Călugărul alb”, 2003.
54 de ani s-au împlinit pe 8 iulie 2022 de la moartea lui Petre Pandrea (26 iunie 1904, Balș - 8 iulie 1968, București)
„El mi-a pus în mână Biblia lui Cristos şi tot el pe Georges Sorel, biblia sindicalismului modern”, Petre Pandrea despre profesorul Nae Ionescu
„În cele două volume de «Portrete și controverse (1945-1946)» regăsim ideile pe care Pandrea le va dezvolta și în manuscrisele clandestine. Ideea unei Românii «semicoloniale» politic și economic nu și-a pierdut interesul”, Paul Cernat, critic litera
„Corespondenţa expeditorului a fost exploatată de noi în mod sistematic și am putut stabili că acesta [Pandrea] este un element dubios avînd relaţii cu diverse persoane din Occident, în special cu elemente trădătoare de patrie - fugari romîni”, notă a Securității din 7 iunie 1965
În anul 2013, Petre Pandrea a fost ales post-mortem membru al Academiei Române