Jurnalul.ro Ştiri Observator Petrecere în plină pandemie, „spartă” de polițiști în Ialomița. Amenzi de 24.000 lei

Petrecere în plină pandemie, „spartă” de polițiști în Ialomița. Amenzi de 24.000 lei

O petrecere cu 12 invitați a fost „spartă” de polițiști în orașul Urziceni, județul Ialomița. Amenzile s-au ridicat la 24.000 lei.

Polițiștii ialomițeni au intensificat verificarea respectării măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei Covid - 19.

Astfel, polițiștii din Urziceni s-au sesizat din oficiu cu privire la organizarea unei petreceri la locuința unui bărbat în vârstă de 51 de ani, din oraș.

În locuința acestuia au fost găsite 12 persoane, sanționate cu 24.000 de lei pentru încălcarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei.

Petrecerea a fost întreruptă, iar participanții au părăsit locația.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: petrecere sparta de politisti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri