Jurnalul.ro Ştiri Justitie Pfizer dă în judecată România pentru vaccinurile COVID-19. Suma uriaşă cerută de gigantul american

Pfizer dă în judecată România pentru vaccinurile COVID-19. Suma uriaşă cerută de gigantul american

de Redacția Jurnalul    |   

Compania americană Pfizer a acționat în judecată România pentru vaccinurile împotriva infecției cu COVID-19.

Dacă pierde procesul, țara noastră ar putea plăti companiei americane o sumă uriașă. Citația a ajuns la Ministerul Sănătății pe 8 decembrie 2023 iar un document similar a fost trimis și  la MAE.  Acesta este redactat în franceză și română și are 16 pagini. 

Pfizer cheamă România în fața Primei camere a Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles pe 20 februarie 2024, ora 9.00. 

Producătorul farma acuză România că,deși a beneficiat de contractul de achiziție și de garanțiile oferite de acesta, în special în perioada de vârf a pandemiei, a refuzat ulterior să-și onoreze angajamentele și încearcă să evite îndeplinirea obligațiilor contractuale.

29 de milioane de doze contractate în guvernele anterioare

Concret, compania americană de biotehnologie spune că țara noastră încalcă termenii contractului de achiziție.

Aproape 29 de milioane de doze pe care România le-a contractat sub guvernele anterioare nu mai sunt în prezent sunt necesare, iar țara nostră refuză să mai plătească aceste doze. 

Confruntată cu această opoziție din partea României, compania Pfizer susține că a făcut demersuri menite să evite acțiunea în instanță: a amânat livrarea dozelor în termenele stabilite în contract, dar a oferit și posibilitatea ca România să vândă către alte țări un anumit număr de doze contractate, în nume propriu.

România a cerut Pfizer să amâne pe termen nedeterminat livrarea dozelor rămase

Decizia Pfizer de a recurge la justiție a venit după ce în data de 19 iulie 2023, țara noastră a cerut amânarea, pentru o perioadă nespecificată de timp, a livrării dozelor contractate și pe care încă nu le-a primit.

Autoritățile române au invocat lipsa capacității de stocare și cererea scăzută de vaccin în țară.

În prezent, reprezentanții Executivului caută o casă de avocatură care să reprezinte Guvernul României în acest proces, în urma căruia riscă să plătească 550 de milioane de euro, potrivit Antena 3 CNN.

Subiecte în articol: pfizer vaccin proces COVID
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri