Înainte de 1989 tăbăcăriile erau foarte numeroase în România. Se prelucrau milioane de piei de ovine şi bovine, multe dintre ele importate, iar pielea finită se folosea în special pentru încălţăminte. În acele vremuri România era principalul furnizor de încălţăminte pe piaţa CAER. Marile fabrici de încălţăminte au dispărut demult, iar marfa “made în China” a acaparat uşor, uşor piaţa. Lipsa calităţii este suplinită din plin de preţurile imbatabile. În România mai avem acum doar câteva tăbăcării, iar asigurarea materiei prime a devenit o mare problemă pentru ele.
După 1990 cererea internă pentru produsele din piele a cunoscut un accentuat regres, piaţa CAER a dispărut, iar calitatea şi, implicit, competitivitatea produselor româneşti era inferioară. În aceste condiţii, producătorii interni nu au putut face faţă concurenţei importurilor, iar multe fabrici s-au închis. Producţia internă, în special cea de încălţăminte a fost înlocuită de producţia în lohn, dar ea nu a adus mari câştiguri României. În 1994 ajunsesem ca 80% din producţie să se realizeze în sistem lohn. Între timp lucrurile s-au schimbat şi au reapărut firme româneşti de încălţăminte şi marochinărie.
Brandul Clujana, lovit de insolvenţă
Clujana a fost cea mai mare fabrică de pielărie şi încălţăminte din România. Un brend cu renume şi cu o tradiţie de peste 100 de ani, dar pentru care adaptarea la economia de piaţă nu a mers deloc bine. După 1989 a mai funcţionat o perioadă, după care a fost închisă cinci ani. Şi-a redeschis porţile abia în 2014, dar din cei 11.000 de angajaţi mai avea 360. În luna ianuarie a acestui an a intrat însă în insolvenţă, trăgând după ea datorii de 13 milioane de lei.
China face legea pe piaţa internaţională
China importă masiv piele brută, iar statul subvenţionează aceste importuri. Foamea industriei chineze de profil a generat o criză de piele pe piaţa mondială. Nici România nu a scăpat de atenţia chinezilor, care cumpără masiv de la noi. Nu direct, ci prin intermediul samasarilor care mişună peste tot. Ei fac acum preţul pieţei, iar acesta este unul derizoriu în cazul pieilor de oaie. De exemplu, ei oferă doi lei pentru o piele de oaie de cea mai bună calitate, iar clienţii se mai găsesc pentru că oricum nu au ce face cu ele pentru că industria nu prea le mai foloseşte.
Pieile de oaie iau drumul gropii
La întrebarea “Ce faceţi cu pieile de la animalele sacrificate?”, răspunsul dat de preşedintele Federaţiei crescătorilor de ovine - Romovis, Cioranu Nicolae, te lasă fără replică. „Săpăm o groapă mare, le băgăm acolo şi după punem pământ peste ele, domnule dragă”. El spune că tăbăcăriile nu mai sunt interesate să cumpere pieile de ovine, iar piaţa a rămas la cheremul samsarilor. “Sunt peste tot, merg toată ziua din poartă în poartă, dar dau 2-3 lei pentru o piele calitatea întâi. Nu merită. La o piele trebuie să pui două kilograme de sare să ţină, aşa că ieşim în pierdere. Nu mai pun şi munca noastră”, spune Nicolae Cioranu.
Acum 10 ani o piele de oaie era 20-30 de lei, dar piaţa s-a întors împotriva ciobanilor noştri.
Câtă piele de oaie se aruncă într-un an este greu de zis, dar cu siguranţă vorbim despre cantităţi impresionante. “Într-un an numai animalele bătrâne sau bolnave care se sacrifică reprezintă 10-20% din efective. La un efectiv de 10 milioane de capete, asta înseamnă între unul şi două milioane de bucăţi de piele”, potrivit preşedintelui Romovis. La fel stau lucrurile şi cu lâna, produs cu care ciobanii făceau cei mai mulţi bani în trecut. “Ciobanii au acceptat că pielea nu se mai caută, că lâna nu se mai caută, dar când preţurile la lapte şi la carnea de oie şi miel tot scad, lucrurile devin dureroase” spune cu tristeţe Nicolae Cioranu. Soluţii pentru depăşirea acestui impas nu se întrevăd, iar acest lucru este şi mai trist pentru cei care trăiesc de pe urma oieritului.
Dacă pentru pieile de oaie preţurile oferite sunt foarte mici, în schimb pentru pieile de bovine preţurile au crescut vertiginos. În ultimii cinci ani s-au majorat cu 400% din cauza cererii masive venite din China. „Din România pieile de bovine pleacă în crud spre China. Dar să nu credeţi că pieile sunt cumpărate direct de chinezi. La mijloc sunt tot samsarii”, ne-a declarat Dorel Acsinte, preşedintele Asociaţiei producătorilor din piele şi blană. Din acest motiv tăbăcăriile nu mai au materie primă. Ce mai rămâne prin ţară este de proastă calitate, aşa că acestea trebuie să apeleze la importuri. Dar preţurile mult prea mari scot de pe piaţa internaţională industria de pielărie românească. Acum, în funcţie de calitate, pielea crudă de vacă se cumpără cu 1,1-1,2 euro, cea de taur cu 2-2,2 euro, iar cea de viţel începe de la 3 euro şi poate ajunge la 6 euro.
Pielea de bovină era contigentată la export înainte de 1989. România în schimb importa masiv piele crudă care se transforma în tăbăcăriile noastre în piele finită.
Ţări precum Italia şi Franţa, care achiziţionează şi ele mari cantităţi de piei de bovină, îşi permit să cumpere la preţuri foarte mari pentru că producţia lor de încălţăminte şi produse din piele este concentrată pe zona cea mai rentabilă, aceia a producţiei de modă. Vorbim despre produse unicate, cu valori ridicate, potrivit lui Dorel Acsinte. “Noi nu ne permitem acest lucru, asta şi datorită veniturilor mult mai modeste ale românilor. Pe de altă parte, italienii şi francezi îşi permit să vândă bucăţile de piele care rămân de la producţia de lux la preţuri mai mici decât cele pe care le avem noi, făcându-ne iarăşi o concurenţă serioasă”, susţine reprezentantul Asociaţiei producătorilor din piele şi blană. Tăbăcăriile româneşti, alea puţine care mai sunt, au de făcut faţă şi concurenţei făcute de ţări precum Turcia, India, Pakistan etc. “Pe ei obţinerea pielii finite îi costă la jumătate comparativ cu mine. Motivul este că aceste ţări nu trebuie să respecte condiţiile de mediu drastice pe care eu sunt obligat să le respect”, este explicaţia lui Dorel Acsinte.
Acum câţiva ani dădeam pieile la fabrică şi ne luam pe ele geci şi pantofi. Acum nici trocul asta nu mai merge. Aşa că aruncăm pielea. Singurii care o mai caută sunt samsarii, dar preţul pe care ni-l oferă este foarte mic.
Cioranu Nicolae, Federaţia crescătorilor de ovine
În România mai sunt câteva tăbăcării, dar şi acelea pe cale de dispariţie. Cea mai mare parte a pieilor de bovină pleacă la export, iar ce mai rămâne în ţară este de proastă calitate. Eu dacă cumpăr o piele din ţară nu o pot folosi nici măcar la căptuşeală.”
Dorel Acsinte, preşedintele Asociaţiei producătorilor din piele şi blană