Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Mii de plaje „blue flag” în Europa. Ce înseamnă și câte sunt în România

Mii de plaje „blue flag” în Europa. Ce înseamnă și câte sunt în România

de Redacția Jurnalul    |   

Steagul albastru este arborat pe mi de plaje din Europa, însă România are foarte puține.

În Spania și Grecia există peste 600 de plaje care au primit certificarea „blue flag”. Totodată, Bulgaria are de trei ori mai multe decât țara noastră.

În total, România are doar 7 astfel de plaje, potrivit ObservatorNews.ro.

Criterii pentru certificare „blue flag”

Pentru a primi calificativul „blue flag”, plajele trebuie să îndeplinească anumite condiții - curățenie, calitatea apei, spațiu verde, acces facil pentru persoanele cu dizabilități, dușuri și cabine de schimb.

„Am început demersurile în anul 2022, în anul 2023 am fost în faza pilot şi de abia acum, în anul 2024, am obţinut certificarea blue flag. Sunt multe criterii pe care trebuie să le îndeplinim şi dacă, cu mare grijă, îndeplineşti tot, reuşeşti”, spune Raluca Popa, administrator plajă.

Steagul albastru reprezintă o certitudine pentru turiști în privința standardelor înalte. Pentru a primi un astfel de certificat, trebuie îndeplinite 33 de criterii.

Administratorul plajei este obligat să asigure echipamente și personal de prim-ajutor, să pună la dispoziția turiștilor șezlonguri și umbrele ecologice. Prețul pentru un șezlong pe o plajă blue flag, în extrasezon, este 50 de lei.

În România, prima certificare a fost acordată, în 2007, unei plaje din Mamaia. Au urmat alte 6 steaguri albastre: două în Năvodari, două în Eforie, unul în Mamaia Nord şi unul în Olimp.

„Ne bucurăm şi noi că este încă un an, adăugăm încă un an cu acest steag albastru. Este încă o dată o dovadă pentru serviciile de calitate pe care ne dorim să le oferim oaspeţilor noştri”, afirmă Alina Petrea, reprezentant plajă blue flag Năvodari.

Turiștii sunt încântați de acest sistem și continuă să aleagă plajele certificate.

„Nouă ne place, venim de vreo cinci ani, în fiecare an aici. Să fie apa curată, fără alge, fără scoici, gunoaie”, spune o turistă.

„O plajă precum aceasta, cu tot ce ai nevoie, sigur, aşa trebuie să fie. Culoarea asta turcoaz, foarte, foarte rar este la Marea Neagră”, precizează o altă turistă.

Bulgaria are 22 plaje blue flag, iar Spania și Grecia au în total peste 1.800.

Subiecte în articol: plaje blue flag steag albastru
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri