Jurnalul.ro Ştiri Social Plastic tocat pe câmp: iarna e fix ca vara

Plastic tocat pe câmp: iarna e fix ca vara

În urmă cu un an şi jumătate, în iulie 2019 mai precis, expertul în managementul ariilor naturale protejate Florin Stoican făcea o sesizare la Garda Naţională de Mediu. În document, arăta că pe un câmp din comuna Tunari, Ilfov, în preajma Aeroportului Henri Coandă, erau abandonate cantităţi mari de plastic tocat, rezultat în urma colectării selective şi procesării ulterioare. „După ce suntem ca vai de noi, cu doar 10% colectare selectivă, mai şi aruncăm ce colectăm şi prelucrăm pe câmp, în loc să reciclăm”, constata, într-o postare recentă pe Facebook, Stoican.

Cei de la Garda Naţională au transmis sesizarea omologilor din Ilfov – şi, ca măsură de siguranţă, Florin Stoican a trimis şi el aceeaşi sesizare Gărzii de Mediu Ilfov, de două ori chiar. 

Luna asta, Florin s-a întors la locul respectiv: mormanele cu tocătură de PET erau tot acolo şi li se adăugaseră şi altele. „Cum să avem o ţară curată, când instituţiile plătite de noi să o ţină curată dorm?”, se întreabă el. 

„Garda Naţională de Mediu, dacă aţi da o tură cu bicicleta pe drumurile de câmp din localităţile aflate de-o parte şi de alta a centurii Capitalei, aţi ieşi la pensie tot dând amenzi pentru abandonarea aiurea a gunoaielor”.

Florin Stoican, expert în arii protejate




 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri