Plata despăgubirilor de secetă va începe pe 15 septembrie, a anunţat ministrul Agriculturii, Adrian Oros, în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o cu reprezentanţii Federaţiei Agrostar. Termenul-limită pentru depunerea cererilor la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) este data de 15 septembrie, inclusiv.
Ordonanța pentru despăgubirea fermierilor prevede instituirea unei scheme de ajutor de stat cu un buget de 850 de milioane de lei pentru un număr de aproximativ 34.400 de fermieri şi o suprafaţă afectată de aproximativ 1,6 milioane de hectare.
Potrivit informării făcute de ministrul Oros, guvernul are în vedere şi alte măsuri pe termen lung, precum alocarea de resurse pentru investiții în sistemul de irigații, atât din fonduri bugetare, cât și europene și continuarea Programului de realizare a sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor.