Potrivit Primăriei Capitalei, pe terenurile identificate de polițiștii locali erau arse ilegal cantităţi mari de deşeuri toxice, în special cauciucuri, cabluri electrice şi resturi provenite din dezmembrări auto.
„În urma arderii ilegale a acestora în atmosferă sunt eliberate substanţe chimice sub forma unor compuşi foarte toxici atât pentru oameni, cât şi pentru mediul înconjurător”, a transmis primăria.
Conform instituției, terenurile sunt situate la marginea Bucureştiului, în zone nepopulate, accesul făcându-se pe drumuri neasfaltate, aproape impracticabile.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii locali au constatat că aceste activităţi ilegale se produc, în special, noaptea, tocmai pentru a face imposibilă depistarea arderilor.
„Persoanele responsabile de arderea ilegală a deşeurilor şi, implicit, de poluarea aerului în Bucureşti urmează a fi identificate şi sancţionate, conform prevederilor legale”, a anunțat Primăria Capitalei.