Reprezentanţii filialei PMP Iaşi au declarat, duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, că sunt nemulţumiţi de atitudinea preşedintelui Consiliului Judeţean, motiv pentru care vor sesiza Instituţia Prefectului.
"PMP va sesiza Instituţia Prefectului privind modul defectuos în care preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, aplică legea, tratează consilierii, cum abordează proiectele depuse de consilierii judeţeni", a declarat deputatul Petru Movilă, preşedintele filialei ieşene a PMP.
Liderul consilierilor judeţeni PMP, Alin Aivănoaie, a precizat, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, că a depus un proiect privind marca judeţului, care deşi a fost aprobat nu este pus încă în aplicare.
"Într-un final, în luna decembrie 2016 (proiectul - n.r.) a fost aprobat, dar suntem în luna februarie şi nu am parcurs etapele conform hotărârii şi amendamentelor adoptate în plenul Consiliului judeţean", a explicat Aivănoaie, relatează Agerpres.