Am considerat mereu că misiunea medicilor este ceva ieşit din comun, ei nu-şi pot permite rebuturi, în breasla lor o inexactitate poate însemna vieţi pierdute. Sacrificiul şi dăruirea unor medici sunt greu de egalat de alte profesii. Între noi, trăitorii pe acest pământ, şi Dumnezeu, un etaj mai sus cred că se află medicii. Un profesor de medicină îşi începea cursurile de anestezie-terapie intensivă, despre medicina de urgenţă cu o frază tulburătoare: „Voi trebuie să vă gândiţi mereu, viitori medici în această disciplină, că poate sunteţi ultima figură de pământean pe care bolnavul o vede înainte de a se ridica la cer”! Mi s-a destăinuit, cândva, un mare profesor de chirurgie operând mai ales la Timişoara, în Banat, cum că a fost impresionat de rugămintea unor bolnavi ca să fie lăsaţi să se roage la Dumnezeu în sala unde vor fi operaţi. Profesorul de chirurgie a amenajat într-un colţişor al sălii de operaţie un mic altar cu icoane, unde bolnavii puteau să îngenuncheze şi să se roage. Tot acolo, în faţa icoanelor, ridica rugă spre Dumnezeu şi chirurgul, le cerea asistentelor să nu-i pună încă mănuşile chirurgicale ca să poată să-şi facă cruce cu mâinile goale. În acea perioadă de prigonire a credinţei în Cel de Sus vă daţi seama ce riscuri şi-a luat profesorul cu chirurgie, care m-a rugat să nu-i dau numele!
Un savant mondial în neurochirurgie este, fără doar şi poate, academicianul profesor doctor Leon Dănăilă, autor de multe tratate care au fost traduse în multe limbi devenind veritabile biblii pentru chirurgia pe creier şi coloană. Modest şi dăruit bolnavilor, a fost gata să-şi vândă modestul apartament de bloc pentru a avea bani pentru editarea ultimei cărţi scrise de el. De dimineaţa devreme până pe-nserat, academicianul profesor Leon Dănăilă umbla în creierele suferinzilor şi a readus la viaţă zeci de mii de bolnavi grav. L-am întrebat în emisiunea mea făcută în clinica din Berceni, de la Spitalul Obregia, dacă îşi permite să înlocuiască roata când are o pană la Dacie. A surâs cu blândeţea-i caracteristică: „Eu rar îmi permit să ţin în mână şi o mapă uşoară cu două foi A4”! Fiu de ţăran din Bucovina, vestitul chirurg pe creier îşi ajuta tatăl la munca ogorului până îi intra prima zăpadă în ghetele rupte.