Jurnalul.ro Cultură Poetul revoluționar, abandonat gol pe patul de suferință

Poetul revoluționar, abandonat gol pe patul de suferință

de Florian Saiu    |   

Pe 20 august 1872 a murit la București Dimitrie Bolintineanu (născut în februarie sau aprilie 1819, la Bolintin-Vale, sat lângă Capitală), „om al începutului de drum” în literatura română, dar și precursor al orientărilor moderne. Povestea sa de viață, puțin cunoscută, merită (re)adusă în prim-plan. 

„Revoluționar pașoptist, conspirator și mason, director al revistei «Popolul suveran», exilat după înăbușirea revoluției, ministru de externe și culte după Unirea din 1859, Dimitrie Bolintineanu a eșuat mai apoi în sărăcie și boală. Expulzat, călătorește prin Balcani și Levant; poetul afemeiat culege «flori» orientale feminine de pretutindeni și le dedică poeme exotic-erotice. Comite și relatări memorialistice, cam fade, ca și cele din exilul apusean de altfel”, consemna criticul și istoricul literar Paul Cernat în liniile unui portret dedicat autorului poemului „Muma lui Ștefan cel Mare”. „Alături de Heliade Rădulescu (care-l debutase cu poezia «O fată tânără pe patul morței» în «Curierul de ambe sexe», 1840), rămâne însă principalul poet al generației – aprecia profesorul Paul Cernat. Elegiile, epistolele, satirele ș.cl. au fluență, dar suferă de facilitate, începutul de epopee «Traianida» e irelevant iar teatrul e neglijabil. Legendele istorice și eroice, canonizate didactic, s-au fanat, devenind obiect de parodii, dar basmele în versuri și mai ales balada fantastică «Mihnea și baba» sună încă bine”.

 

„Conrad”, poemul-bijuterie

 

În continuare: „Versurile sentimental-erotizante și exotic-decorative, de o perversitate rafinată (culminând cu «Florile Bosforului», unde lesbianismul nu lipsește...), oricât de inegale, conțin totuși versuri «parnasiene» splendide și intuiții moderne, prelungite mai târziu de școala lui Macedonski”. Fiu de român macedonean, Dimitrie Bolintineanu a fost foarte preocupat, ca ministru, de identitatea și problemele regiunii, căreia i-a dedicat și un ciclu de poezii. „Romancier de pionierat cu ambiții mari și rezultate mai curând modeste (wertherianul «romanț național» «Manoil», abia schițatul «Doritorii nebuni»), convinge, parțial, numai în sentimental-balzacianul «Elena», inspirat de «Le lys dans la valée...» Bolintineanu s-a exersat, din rațiuni pecuniare, și în scrierea de biografii istorice ale unor domnitori”, mai amintea Paul Cernat, înainte de a concluziona: „Capodopera lui e, de departe, testamentarul «Conrad», amplu poem byronian al exilului, un posibil proto-text pentru «Levantul» cărtărescian. Cota lirică a lui Bolintineanu a crescut, pe drept cuvânt, în ultimele decenii”.

 

Fără haine, fără bani, fără speranță

 

Anul 1870 a început bine pentru Dimitrie Bolintineanu. Poetul a călătorit la Paris, i s-au reeditat câteva dintre biografiile istorice și i-au fost publicate culegerea de satire „Menadele” și volumul de poezii „Plângerile României”. A colaborat, până în aprilie, la ziarul „Românul” al lui C.A. Rosetti. Apoi, slăbit de primele semne ale bolii, a fost silit să-și întrerupă munca. Anul următor, boala lui Bolintineanu s-a agravat. Nici situația materială nu era strălucită, sărăcia rânjindu-i zi de zi. Pensia, una modestă, era înghițită de creditori, iar autoritățile, nepăsătoare, au refuzat să-i întindă o mână de ajutor. Singurul care s-a agitat să-i asigură nefericitului scriitor un venit minim a fost prietenul Gheorghe Sion. Acesta a organizat un soi de loterie cu obiectele personale ale lui Bolintineanu. 

 

De meserie, poet

 

În martie 1871 au fost licitate cele câteva bunuri ale poetului revoluționar. Rezultatul? Cărțile lui Bolintineanu au fost câștigate de Vasile Alecsandri, dulapul bibliotecii - de Costache Negri, iar celelalte mobile - de către Catinca Balș. Alecsandri și Negri au specificat că obiectele ce le reveneau lor trebuie să rămână în continuare ale lui Bolintineanu. Palidă consolare… În vara anului 1872, la 25 iunie, un grup de deputați (printre care și Cezar Bolliac) propunea Camerei votarea unei recompense naționale „pentru bunul nostru poet Dimitrie Bolintineanu, carele se află lipsit de existența de toate zilele”. Propunerea a rămas îngropată în dosare... Între timp, tot mai slăbit, poetul era internat la Spitalul Pantelimon din București. În condica de înregistrare a bolnavilor a fost notat scurt: „Dimitrie Bolintineanu, fost ministru de Culte, intrat fără haine”! Șocant, dar adevărat. În dimineața zilei de 20 august, în urmă cu fix 150 de ani, Dimitrie Bolintineanu își dădea ultima suflare. Era înmormântat la Bolintin din Vale, iar pe crucea bietului luptător pentru binele național era scrijelit strâmb: „Dimitrie Bolintineanu, de meserie poet”. 

 

Orfan de mic

 

Ienache Cosmad, tatăl lui Dimitrie Bolintineanu, a fost român macedonean, originar din Ohrida. Stabilit în Valahia şi căsătorit cu o localnică, el a ţinut în antrepriză poşte, a arendat pământ, ajungând mic proprietar şi chiar subprefect în Bolintinul din Vale. Bolintineanu a copilărit în satul natal, apoi a fost trimis la rude, în Capitală. A învățat la şcoala de la Colţea şi la Colegiul „Sf. Sava”. Orfan, rămas în grija rudelor, a intrat ca funcţionar în administraţie. În 1842 era copist la Secretariatul Statului.

 

Format la școala istorică franceză

 

Dimitrie Bolintineanu a fost membru al „Asociaţiei literare” (patronate de frații Golescu) și al „Frăţiei”. Între 1846 şi 1848, cu o bursă oferită de Asociaţia literară, a studiat la Paris, la College de France, unde a audiat cursurile lui Jules Michelet, Edgar Quinet și Adam Mickiewicz.

 

Implicat în secularizarea averilor mănăstireşti

 

În 1857, după ce i s-a permis să revină în țară din exil, Dimitrie Bolintineanu s-a dedicat luptei pentru unirea Principatelor: a scos ziarul unionist „Dâmboviţa” (1858), a sprijinit alegerea ca domnitor al Moldovei şi al Ţării Româneşti a lui Alexandru Ioan Cuza, căruia i-a fost prieten şi sfătuitor. Ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice în guvernul lui Mihail Kogălniceanu, a susţinut cu abnegaţie reformele României moderne. Ministerul său a înfăptuit secularizarea averilor mănăstireşti. După detronarea lui Al.I. Cuza, Bolintineanu s-a retras din viaţa politică. 

 

„Frate” mason 

 

În 1859, an în care Dimitrie Bolintineanu onora funcția de ministru de Externe al României, poetul era învestit cu gradul al treilea în Loja Steaua Dunării din București, iar în 1864 devenea membru al Lojii Frăția. 

 

Și-a tălmăcit versurile în franceză

În 1866, Dimitrie Bolintineanu și-a tradus în limba franceză o parte din opera poetică. Sub titlul „Brises d’Orient”, cu o prefaţă semnată de Philarete Chasles, volumul a văzut lumina tiparului la Paris, fără a impresiona însă. Tot în 1866 a publicat „Eumenide sau satire politice. Jurnal satiric în versuri”, şi „Idele, grame şi epigrame politice”. 

 

Miza, pe trecut

 

Dacă încercările lui Bolintineanu de a scrie roman n-au tulburat pe nimeni, Dimitrie și-a câștigat popularitatea grație legendelor istorice. Orientându-se, în poezie, spre izvorul vieţii naţionale, el răspundea programului „Daciei literare”. „Construite pe antiteza romantică trecut-prezent, legendele urmăreau să trezească patriotismul contemporanilor. Deşi creaţiile sale au impus în literatura română specia, poetul a găsit arareori tonul potrivit. Inapt să sugereze sufletul tainic al trecutului, el transmite doar, prin intermediul unor personaje din istoria naţională, ideile şi aspiraţiile generaţiei sale, de unde şi marea răspândire, în epocă, a legendelor, altfel uşor de memorat datorită versului cursiv, compoziţiei simplificate până la o schemă mecanică”, se arată în „Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900”. 

 

Versul, instrument al luptei politice

 

Mai puţin talentat decât contemporanii Grigore Alexandrescu şi Vasile Alecsandri, Bolintineanu poetul a fost mai caracteristic pentru vremea sa. „Încă nedesprinsă total din matca poeziei mai vechi, anacreontică (n.r. - de la poetul grec antic Anacreon) şi preromantică, lirica lui a oferit imaginea fidelă a începuturilor romantismului românesc și a formelor lui în anii revoluţiei, când literatura era înţeleasă ca un instrument al luptei politice”, sintetizau redactorii „Dicționarului literaturii române de la origini până la 1900”.

150 de ani s-au împlinit pe 20 august 2022 de la moartea poetului Dimitrie Bolintineanu

„Poetul afemeiat culege «flori» orientale feminine de pretutindeni și le dedică poeme exotic-erotice”, Paul Cernat, critic literar

„Dimitrie Bolintineanu, fost ministru de Culte, intrat fără haine”, condica de înregistrare a bolnavilor, Spitalul Pantelimon, București, 1872

„Scriu amarnic pentru a-mi plăti datoriile”, Dimitrie Bolintineanu

„Romancier de pionierat cu ambiții mari și rezultate mai curând modeste, Bolintineanu s-a exersat, din rațiuni pecuniare, și în scrierea de biografii istorice ale unor domnitori”, Paul Cernat, critic literar

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri