Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dacă ar fi să alegem însă trei mari economiști fără diplome, am începe cu niște oameni care nu au calculat niciodată PIB-ul, dar au înțeles perfect cum circulă banii, iluziile și speranțele: Josh Billings, Mark Twain și Petroleum V. Nasby.
Toți trei trăiesc în America febrilă de după Războiul Civil, o lume în care râsul este uneori mai credibil decât inflația. De fapt, Mark Twain nu este nici pe departe singurul umorist al epocii - ci doar cel mai longeviv în memorie. Alături de el, Josh Billings și Petroleum V. Nasby fac din umor un instrument de educație socială, politică și, da, economică. Umorul e cea mai bună cale de a semnala și trata problemele societății.
Billings - economistul de bun-simț
Henry Wheeler Shaw, alias Josh Billings, vorbește într-o ortografie de bâlci, dar gândește ca un contabil al sufletului. „Economy is a savings-bank, into which men drop pennies and get dollars in return”, spune el. Un aforism care, tradus azi, ar suna cam așa: „Economia e un cont de economii în care pui răbdare și scoți prosperitate”.
Billings nu filosofează: ironizează risipa, consumerismul și datoria. „Debt is like any other trap: easy to get into, hard to get out of”. Într-o vreme când America se îmbată cu credite și speculații, el amintește că banul ușor are memorie scurtă.
Și mai are o poantă genială: „Money will buy a pretty good dog, but it won’t buy the wag of his tail”. În economie, asta înseamnă că banii cumpără lucruri, dar nu și motivația oamenilor. PIB-ul crește, dar fericirea scade. Billings, fără formule, anticipează ce va deveni peste un secol „indicele bunăstării subiective”.
Twain - economistul în costum de poveste
Dacă Billings vorbește din han, Mark Twain o face din bursă. Născut Samuel Clemens, este nu doar umorist, ci și antreprenor ratat, speculator, investitor în tehnologii pe care nu le înțelege complet. Din toate trage o concluzie: valoarea e o convenție socială, susținută de încredere.
Povestirea sa The £1,000,000 Bank-Note este una dintre cele mai strălucite lecții de economie scrise vreodată. Un american sărac primește o bancnotă de un milion de lire - pe care nu o poate schimba, dar o poate arăta. Toată Londra crede că este bogat și îl tratează ca atare. Primește haine, cină, credit, respect. Totul doar pentru că hârtia există.
Twain ar râde amar azi: „Nu-i așa că seamănă cu bursa? Cu criptomonedele? Cu ratingurile de credit?”. Da, exact. Valoarea nu e intrinsecă, ci psihologică. „Încrederea” devine monedă, iar reputația - garanție.
Twain, mai mult decât oricare alt „economist” al epocii, înțelege că banii există doar pentru că oamenii cred în ei. Că o bancnotă e o poveste reușită - și că story-ul valorează mai mult decât hârtia.
Nasby - economistul discursului
David Ross Locke, alias Petroleum V. Nasby, scrie sub masca unui democrat pro-confederat, folosind un arsenal al absurdului pentru a livra satire devastatoare despre rasism, ipocrizie și corupție. Îl citește și Mark Twain, care spune că fără Nasby nu s-ar fi născut propriul său umor politic.
Nasby înțelege că ideologia e o marfă. Că discursul are preț. Că „opinia publică” e un activ volatil, care crește și scade după cum e manipulat. Cu alte cuvinte, este un pionier al economiei simbolice.
Pentru el, să râzi de o nedreptate este tot o formă de investiție - una morală, dar cu randament social. Astăzi i-am spune „capital reputațional” sau „valoare de brand”. Nasby face politică înainte ca PR-ul să se nască.
Lecția comună: economia e o ficțiune credibilă
Billings, Twain și Nasby intuiesc, fiecare în felul său, că economia nu e doar știința banilor, ci arta credinței colective.
Billings ne spune: nu poți cheltui ce n-ai pus deoparte. Twain adaugă: poți părea bogat dacă lumea crede în tine. Nasby încheie: poți schimba sistemul dacă-l ironizezi suficient.
Împreună, cei trei alcătuiesc un tratat comic despre macroeconomie:
• Billings e precauția fiscală;
• Twain e psihologia monetară;
• Nasby e economia discursului public.
De fapt, Bancnota de un milion de lire poate fi predată la orice curs de economie comportamentală. Protagonistul nu are bani reali, dar are simbolistica bogăției - și lumea reacționează ca într-un experiment de încredere. Dacă toată lumea presupune că e solvabil, atunci chiar este.
Așa funcționează băncile. Așa funcționează bursele. Așa funcționează și statele. Atunci când credem cu toții că moneda e stabilă, devine stabilă. Când ne panicăm, o dărâmăm singuri. Twain râde, dar scrie tratate de psihologie monetară înainte de Keynes.
De la râs la regulă
Astăzi, când inflația emoțională e la fel de mare ca cea financiară, ar trebui să-i recitim pe acești trei „economiști fără formule”. Billings avertizează băncile centrale să nu tipărească optimism peste măsură: „Mai bine să nu știi nimic, decât să știi ce nu e așa”. Twain zice să nu confundăm valoarea cu prețul: „Un milion de lire care nu se pot cheltui valorează mai mult decât o mie care se evaporă”. Iar Nasby zâmbește amar, privind rețelele sociale: „Cine controlează gluma, controlează și piața”.
Toți trei recunosc în economia actuală aceeași capcană de atunci: iluzia că hârtia e puternică prin ea însăși. Dar hârtia e doar decorul. Puterea vine din credibilitate, acel capital simbolic care nu se imprimă, ci se câștigă.
În loc de concluzie
Într-o lume care își cumpără liniștea pe credit, cei trei umoriști par mai lucizi decât o conferință G20. Billings șoptește să pui banul mic deoparte. Twain avertizează că bancnota mare e doar un test de caracter. Nasby spune că o societate care nu mai râde de propriile minciuni ajunge să le creadă.
Așa că da - Mark Twain nu este singurul umorist, dar arată că umorul e o bancnotă cu acoperire în aurul lucidității.
Iar dacă lumea întreagă citește povestea lui despre milionul de lire, poate înțelege care e adevărata monedă.
Sau, ca să-l parafrazăm pe Billings: „Economy is a savings-bank where you deposit common sense and withdraw survival”.
Iar Nasby adaugă: „Dacă n-ai umor, inflația o să te prindă râzând fals”.
Citește pe Antena3.ro
