Jurnalul.ro Editoriale Poezie şi vinuri străvechi

Poezie şi vinuri străvechi

de Florin Condurateanu    |   

La întâlnirea semiîncruntată dintre stăpânii lumii Joe Biden şi Vladimir Putin, preşedintele american i-a făcut cadou ţarului actual ochelari speciali de aviator şi o sculptură în cristal. Nu ştim dacă neclintitul Putin i-a dat ca atenţie lui Biden o familie de matrioşka. Scoţi din ele păpuşele din ce în ce mai mici, doar că la ultima descoperire nu găseşti cea mai minionă matrioşka, ci ditamai rusoaică cât Uralii, cu un kalaşnikov la piept. Mi se destăinuia fostul prim-ministru Radu Vasile că la întrevederea cu Putin i-a dăruit două sticle de vin din crama lui Ştefan cel Mare, s-a întins discuţia dintre cei doi şefi, primirea a durat mai mult decât planificarea de o jumătate de ceas, au întârziat la taifas încă un sfert de oră la Kremlin. În una din emisiunile mele cu marile personalităţi ale României la Antenă, l-am întrebat pe fostul prim-ministru Adrian Năstase dacă eventuala simpatie dintre şefii de delegaţii ale ţărilor are o influenţă pozitivă în mersul negocierilor.

„Sigur că da, uite-te la ceasul acesta, în dreptul orei 6 vezi un petic mic de hârtie roşie? Este darul pe care mi l-a dat prim-ministrul Austriei. Este un unicat, crâmpeiul de hârtie roşie de pe cadran este o bucăţică din afişul cu care românul din Comăneşti, Tristan Tzara, şi-a lansat curentul original literar în Europa „dadaismul”! L-am întrebat pe ex-premier cum de a mâncat îngheţată populară la cornet pe stradă cu prim-ministrul Silvio Berlusconi. „După încheierea discuţiilor oficiale, prim-ministrul Italiei, simpatic cum i se dusese vestea, m-a invitat la sfârşit de săptămână cu soţia în staţiunea unde îşi petrecea weekendul, mi-a promis că gustăm nişte prăjituri teribile făcute de un cofetar italian mare meşter. Când am ajuns, primul lucru m-a dus la cofetărie şi i-a cerut prăjituri maestrului cofetar italian. Acesta s-a albit la faţă şi i-a spus lui Berlusconi că n-a pregătit nicio prăjitură, i s-a oprit gazul la cuptor. Aşa am ajuns să mâncăm îngheţată la cornet pe stradă”!

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri